Bijuterii care se răzbună

Regi, aventurieri, comercianţi, ba chiar şi un poştaş au fost ucişi sau au avut de suferit de pe urma unor nestemate blestemate. Ţesute din iţă religioasă, legendele bijuteriile răzbunătoare s-au născut din trupul, chipul sau templele unor zei şi zeiţe orientale.

Crimele diamantului „Hope“

Se spune că, aflat în India, bijutierul francez Jean-Baptiste Tavernier a furat un ochi al unei statui hinduse, adică un diamant de 115,16 carate, cu nuanţe gri-albastre. Când au descoperit furtul, preoţii hinduşi au blestemat diamantul. Povestea continuă că Jean-Baptiste a murit de febră, nu înainte însă de a vinde diamantul, în 1668, regelui Ludovic al XIV-lea. Regele a remodelat diamantul în formă de inimă de 67 carate, însă nu a scăpat de blestem, murind de cangrenă.

• Arta ghicitului în talpa piciorului

A urmat o listă impresionantă de victime ale ucigaşei „Hope“: Maria Antoaneta şi Regele Louis al XVI-lea, decapitaţi, Prinţesa de Lamballe, confidanta Mariei Antoaneta, ucisă în timpul revoluţiei franceze, bijutierul olandez Wilhelm Fals, care a furat şi tăiat diamantul la 44,5 carate, ucis de propriul fiu şi neguţătorul grec Simon Maoncharides, care a murit într-un accident de maşină. Printre ultimii proprietari ai diamantului a fost moştenitoarea ziarului Washington Post, Evalyn Walsh McLean, care a plătiti din greu pentru „Hope“: mai întâi i-a murit soacra, apoi fiul de 9 ani, după care a părasit-o soţul, iar fiica de 25 de ani a murit de o supradoză de droguri. Înainte de a muri, Evalyn a vândut diamantul bijutierului Harry Winston, care l-a donat Institutului Smithsonian, unde se află în prezent. Poştaşul care l-a livrat muzeului, James Todd, şi-a zdrobit piciorul într-un accident de camion, a suferit leziuni la cap într-un alt accident şi i-a ars şi casa.

„Muntele de lumină“ nu se lasă purtat de bărbaţi

Koh-i-Noor, un diamant alb de 106,6 carate, a fost menţionat, pentru prima dată, în 1306, în memoriile lui Zahiruddin Muhammad Babur, fondatorul imperiului Mughal al Indiei. Conform lui Babur, Koh-i-Noor, care în Persană înseamnă „muntele de lumină“, a fost furat tot dintr-un templu hindus, unde reprezenta al treilea ochi al zeului Şiva. În starea lui originală avea 739 carate! Legenda continuă că, de cum a fost furat, Şiva s-a mâniat într-atât încât l-a lovit mortal, cu un fulger, pe hoţ, şi a blestemat diamantul ca orice om care-l atinge să moară în chinuri cumplite. Nu, însă, şi orice femeie.

Când a fost găsit, Koh-i-Noor era însoţit de următorul text: „Cel ce va stăpâni acest diamant, va stăpâni lumea, dar îi va cunoaşte şi toate nenorocirile. Numai Dumnezeu şi femeia îl pot purta fără consecinţe“. Muţi dintre cei care n-au crezut blestemul şi au insistat să poarte diamantul, au pierit în condiţii suspecte. Asta până în 1850, când a ajuns în mâinile Reginei Victoria a Marii Britanii, care a decis că nici o persoană de sex masculin nu va mai purta diamantul, care se află acum în sala de bijuterii din Turnul Londrei.

• Deochiul, superstiţie sau realitate?

Sinucigaşul ochi al lui Brahma

„Diamantul Negru Orlov“ sau „Ochiul lui Brahma“ nu poate fi atins fără mânuşi. Nestemata de 67.50 carate a fost despoperită pe la începutul anilor 1800, când, zice legenda, a fost furat tot dintr-un templu hindus din India. Victima, zeul Brahma, a blestemat diamantul, ceea ce explică sinuciderile posesorilor. Printre ei se numără bijutierul american J.W. Paris, care s-a aruncat de pe un zgârie-nori din New York, şi două prinţese rusoaice, Nadia Vyegin-Orlov şi Leonila Galitsine-Bariatinsky, care şi-au găsit sfârşitul aruncându-se de pe clădiri din Roma, la câteva luni distanţă una de alta. Un bijutier olandez a vrut să rupă blestemul tăind diamantul în bucăţi mai mici. Una distre ele a ajuns în posesia actriţei Felicity Huffman, care ar fi trebuit să o poarte la ceremonia premiilor Oscar din 2006, însă, în mod misterios, s-a răzgândit.

Ştiai că...

... unitatea de măsură a greutăţii diamantelor, caratul, desemna iniţial seminţele de roşcov? Acestea au fost folosite la începuturi pentru a cântări pietrele preţioase. Caratul modern a fost adoptat în 1907 şi este echivalentul a 200 mg.