Aminoacizii, esențiali bunei funcționări a organismului. Cum facem rost de ei?

Aminoacizii, esențiali bunei funcționări a organismului. Cum facem rost de ei?

Ultima actualizare:

Unii aminoacizi se numesc esențiali și alții sunt neesențiali. Unii sunt produși de corpul uman, alții sunt luați din alimentație. La ce ne sunt de folos?

image

Aminoacizii esențiali sunt aceia pe care organismul uman nu îi poate produce în mod natural și, prin urmare, trebuie să-i obținem din alimentație. Se numesc așa pentru că sunt esențiali pentru sinteza proteinelor, care, la rândul lor, sunt necesare pentru construirea și menținerea țesuturilor, precum și pentru funcționarea corectă a organismului. Aminoacizii neesențiali sunt cei care pot fi produși de organism, chiar dacă nu îi obținem din alimentele pe care le consumăm.

Există nouă aminoacizi considerați esențiali, din care organismul nu poate sintetiza cantități suficiente pentru a-și satisface nevoile. Aceștia sunt: izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul, valina și histidina.

Alimentația noastră trebuie să furnizeze toți aminoacizii esențiali pentru a asigura o nutriție adecvată și pentru a susține funcțiile fiziologice ale organismului. Alimentele cum ar fi carnea, peștele, ouăle, lactatele, leguminoasele (boabele de fasole, boabele de soia) și unele tipuri de nuci și semințe sunt surse excelente de aminoacizi esențiali.

Aminoacizii neesențiali includ alanina, arginina, asparagina, acidul aspartic, cisteina, acidul glutamic, glutamina, glicina, prolina, serina și tirozina. Deși sunt produși de organism, aceștia se găsesc și în alimente precum carne, pește, ouă, produse lactate, legume, cereale, leguminoase și nuci.

1.     Izoleucina

Izoleucina este pigmentul care transportă oxigenul din interiorul globulelor roșii și ajută la formarea hemoglobinei. Acest aminoacid esențial are rol în controlul glicemiei, creșterea energiei și îmbunătățirea rezistenței fizice, susținând dezvoltarea musculară.

2.     Leucina

Poate ajuta la vindecarea pielii și a oaselor, poate crește masa musculară, oferind și energie în timpul exercițiilor fizice, și sporește producția de hormon de creștere uman. Se pare că leucina ajută și la controlul zahărului din sânge.

3.     Lizina

Acest aminoacid esențial poate proteja împotriva transmiterii sexuale a virusului herpes și, de asemenea, poate preveni reapariția herpesului bucal atunci când este administrată împreună cu vitamina C și bioflavonoide. În plus, ajută și la creșterea toleranței la stres.

4.     Metionina

Metionina este un antioxidant care poate ajuta la protejarea organismului de daune cauzate de radiațiile ionizante, contribuie la detoxificare și poate ajuta la prevenirea depozitelor de grăsime în ficat. Se pare că poate reduce și riscul de chelie precoce.

5.     Fenilalanina

Poate îmbunătăți memoria și capacitatea de învățare, dar și starea de spirit și vigilența. Fenilalanina poate fi utilă și în tratarea anumitor tipuri de depresie. A fost folosită, de asemenea, ca adjuvant în tratarea schizofreniei, a bolii Parkinson și a obezității.

6.     Treonina

Treonina servește în principal ca substrat pentru sinteza proteinelor, în special mucina. Este importantă pentru buna funcționare a sistemului imunitar, pentru formarea colagenului, a elastinei și a smalțului dinților și contribuie la buna funcționare a ficatului.

7.     Triptofanul

Organismul folosește triptofanul pentru producerea melatoninei (ajută la reglarea ritmului circadian) și a serotoninei (ajută la reglarea apetitului, a somnului și a dispoziției). Ficatul poate folosi, de asemenea, triptofan pentru a produce vitamina B3.

8.     Valina

Se pare că valina stimulează sistemul imunitar și creșterea musculară, crescând performanța atletică. Acest aminoacid mai poate ajuta la tratarea malnutriției la persoanele care luptă cu dependența de droguri.

9.     Histidina

Este folosită de corp pentru creșterea, repararea țesuturilor deteriorate, producerea de celule sangvine și de histamină. Histidina ajută, de asemenea, la protejarea celulelor nervoase. Se pare că suplimentele cu histidină pot contribui la tratarea eczemelor.

Atenție, persoanele care consumă suficiente proteine nu au nevoie de suplimente cu aminoacizi esnețiali! Acestea nu ar trebui luate decât la recomandarea medicului.

foto - Shutterstock



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
Șinele cu cârlige se dovedesc utile într o bucătărie mică   shutterstock 2801356591 jpg
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
image
image