Alimentaţia sănătoasă, esenţială pentru dezvoltarea copiilor

Alimentaţia sănătoasă, esenţială pentru dezvoltarea copiilor

Ultima actualizare:
intoleranta lactoza jpeg

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că unul din trei copii din Europa este suraponderal sau obez, iar un sfert dintre copiii români de 8 ani se luptă cu această afecţiune, potrivit unui studiu realizat, în 2013 de Ministerul Sănătăţii.

Cercetarea, realizată prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, în cadrul proiectului European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, arată că 25% dintre subiecţii studiaţi sunt supraponderali sau obezi. Prevalenţa excesului ponderal la copiii de 8 ani din România este de 26,75%, obezitatea este de 11,6%, aceasta fiind mai crescută la fete decât la băieţi, şi semnificativ mai mare în mediul urban faţă de cel rural.

De aceea este foarte important ca, atât în famile, cât în mediul şcolar, copiii să mănânce cât mai sănătos.

Află care sunt principiile unei alimentaţii sănătoase pe clickpentrufemei.ro.

Află care sunt principiile unei alimentaţii sănătoase pe clickpentrufemei.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
briose cu feta si spanac jpg
sandvis cu salata de oua si maioneza jpg
refolosire coji de măr și seminte dovleac jpg
placinta cu gutui jpg
varza cu cartofi jpg
minicalzone cu branza si carne jpg
melcisori cu sunca, cascaval si masline jpg
covrigi bavarezi jpg
image
image