Sucuri care te energizează pe caniculă

Sucuri care te energizează pe caniculă

Ultima actualizare:
limo jpeg

Vrei să previi oboseala, ameţelile, crampele musculare şi stările de leşin apărute din cauza deshidratării? Nimic mai simplu! Suplimentează consumul zilnic de apă cu sucuri delicioase din fructe! Sunt energizante şi te rehidratează rapid!

Limonadă cu mentă şi ghimbir

Ce ai nevoie

2 lămâi 4 pahare cu apă minerală 4 linguri cu miere o mână de mentă cuburi de gheaţă 1 linguriţă de ghimbir ras

Cum se prepară

1. Tai lămâile în jumătăţi şi le storci.

2. Pui zeama într-un bol, adaugi apa minerală, ghimbirul, mierea, frunzele de mentă tocate mărunt şi amesteci bine.

3. Pui limonada în pahare şi adaugi cuburile de gheaţă. Serveşti imediat.

Info: Ghimbirul este un energizant natural care te scapă de vlăguială şi de greaţa apărută în urma excesului de efort fizic. La rândul ei, lămâia previne senzaţia de uscăciune a gurii, menta te răcoreşte, iar fructoza din miere te revigorează imediat. Tu ce motive ai să nu bei o astfel de băutură dulce?

Shake cu zmeură şi iaurt

400 g iaurt de băut sau sana

300 g zmeură

1 banană bine coaptă

4-5 linguri de miere

1 praf de scorţişoară

cuburi de gheaţă

1. Dai la blender banana. Apoi zmeura şi o treci printr-o sită pentru a înlătura seminţele.

2. Pui piureul de fructe într-un bol şi-l amesteci bine cu mierea, scorţişoara, iaurtul sau sana.

3. Torni shake-ul în pahare şi-l serveşti imediat, cu cuburi de gheaţă.

Iaurtul te ajută să eviţi căderile de calciu, apărute mai des în perioadele toride de vară. Bananele conţin magneziu, iar zmeură aromată îţi dă poftă de viaţă, te vitaminizează şi te rehidratează eficient. Pentru mai multă vitalitate, consumă acest shake delicios şi hrănitor la micul dejun.

Nectar de piersici şi pepene galben

Ce ai nevoie

300 g pulpă piersici

300 g pulpă pepene galben

5 linguri miere

fulgi sau cuburi de gheaţă

Cum se prepară

1. Opăreşti piersicile pentru a le curăţa de coajă. Le scoţi sâmburii. Cureţi pepenele galben.

2. Pasezi fructele cu blender-ul şi le amesteci cu mierea.

3. Torni nectarul în pahare şi adaugi fulgi sau cuburi de gheaţă.

Piersicile suculente sunt un izvor de sănătate deoarece conţin calciu şi compusi ai fierului, fiind recomandate femeilor însărcinate, persoanelor cu carenţe de minerale şi copiilor. În combinaţie cu pepenele galben (fruct cu un coţinut mare de apă) şi miere, piersicile îşi cresc din proprietăţile curative şi te hidratează din plin.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sadvis andaluz jpg
homemade pear galette pie with almond leaves fresh ripe green pears jpg
rulada de dovleac cu crema de branza jpg
chiftele de cuurcan jpg
Noah Wyle jpg
supa crema de varza rosie jpg
placinta cu varza jpg
piure vecteezy jpg
image
image