Bordea și Nelu Cortea, momente grele la America Express. Şi-au riscat vieţile pentru 30.000 de euro

Ultima actualizare:

Viaţa bate filmul în noul sezon al reality-show-ului „America Express – Drumul Aurului” de la Antena 1, care este, se pare, cel mai dur de până acum din România.

Nelu Cortea şi Cătălin Bordea recunosc că s-au temut pentru siguranţa lor
Nelu Cortea şi Cătălin Bordea recunosc că s-au temut pentru siguranţa lor

Episodul difuzat duminică, în care doi dintre concurenţi – umoristul Cătălin Bordea (37 de ani) şi colegul său, Nelu Cortea (36 de ani) – s-au temut pentru viaţa lor, crezând că vor fi răpiţi de un şofer, a fost impresionant pentru telespectatori.

Cei doi actori au dat peste un şofer care i-a speriat foarte tare: „Vorbea foarte mult şi dubios. Avea schimbări bruşte de comportament. Voia să-l luăm în România, că el a mai fost în Europa şi să muncească acolo. Întreba cât de scump este să vină în România. Dacă el ne-a ajutat, să-l ajutăm şi noi. Ne-a întrebat ce dorim şi am început să ne panicăm. Poate ne face rău. Omul tot punea întrebări despre tot, de la familie la cu ceea ce ne ocupăm. El apăsa şi pe acceleraţie, credeam că va face stânga undeva şi ne duce undeva. A fost prima oară când m-am panicat”.

Dar nu e show degeaba! Cei doi au fost răsplătiţi pe măsură. Potrivit surselor Click!, se confirmă zvonurile apărute încă de astă vară, potrivit cărora Cătălin şi Nelu sunt marii câştigători ai competiţiei şi ai premiului de 30.000 de euro.  „Da, Bordea şi Cortea au luat trofeul”, ­ne-au relatat surse din apropierea celor doi.

A fost mai greu ca niciodată pentru producători să ţină secret numele câştigătorilor, căci a trecut foarte mult timp de la încheierea filmărilor până la difuzare.  Totul s-a înregistrat între lunile mai-iulie anul trecut, urmând ca show-ul să fie transmis în septembrie, dar lansarea a fost amânată până luna aceasta.

Din ce în ce mai multe zvonuri care îi indică pe cei doi câştigători au ajuns în presă. De altfel, felul în care Bordea şi Cortea sunt trataţi de cei de la Antena 1 întăreşte aceste veşti: au primit o emisiune care se difuzează online, pe platforma AntenaPlay, intitulată „Podcastito Express”, unde comentează cele mai tari faze din timpul competiţiei.

Bordea, uimit de experiența America Express: „E o experienţă unică, e cu totul altă realitate”

„Dacă vorbim despre zone periculoase, când se va difuza America Express, cei de acasă vor vedea ce maşini trec pe lângă tine, ce oameni trec pe lângă tine şi vor vedea poveştile lor. Am văzut copii conducând pe autostradă”, a spus Bordea.

„Am văzut maşină care n-avea nici număr, nici faruri şi circula aşa”, a adăugat Cortea.

„E o experienţă unică, e cu totul altă realitate. Cultura, oamenii, cum vorbesc, ce se întâmplă, ce mănâncă, ce beau, totul e diferit. Implicit experienţele noastre au fost din altă lume. Am stat într-o casă bântuită, dar şi la un preot exorcist”, a spus Bordea.

Tot el a mai transmis şi în mesaje publicate pe reţelele sociale impresii despre competiţie. „Am lăsat 8 kilograme în America Latină, dar m-am întors cu un rucsac plin de amintiri şi cu un frate pe viaţă!”.

„Dincolo de toate aceste lucruri, ne-a plăcut mult în «America Express». Dacă ar fi uşor, n-ar mai fi la fel experienţa. În acelaşi timp, am redescoperit aici sentimentul adevărat de recunoştinţă când îţi dă cineva ceva – sunt oameni care te primesc în casa lor. Noi am stat la nişte tineri – era o casă sărăcăcioasă, în care ne-am spălat la lighean. Dar oamenii ne-au primit şi ne-au ajutat!”, a mai spus Bordea.

„Mă bucur că după această experienţă unică şi extraordinară cu fratele meu Bordea am rămas neschimbaţi. Mă rog, poate doar puţin schimbaţi”, a spus şi Cortea, comedian şi vlogger.

Click! spune

Cătălin Bordea este actor, originar din Botoşani, unul dintre primii comedianţi care face stand up în România – a fondat împreună cu Micutzu (Cosmin Nedelcu) şi un club de comedie în Capitală, The Fool. Este căsătorit, cu Livia, despre care se spune că ar fi vrut să-l părăsească atunci când se desfăşurau filmările pentru reality.

Click! spune

Nelu Cortea este originar din judeţul Cluj şi a absolvit Actoria. Face parte din aceeaşi gaşcă de prieteni cu Bordea şi cu Micutzu şi realizează şi el show-uri de stand-up la clubul The Fool, dar are şi propriul canal de YouTube, unde realizează un jurnal video intitulat „TurVlog”. Este însurat, cu Elena, şi are doi copii: Luna şi Amun.

Concurenţii au fost avertizaţi că va fi foarte periculos

Relatările despre situaţiile foarte periculoase întâmpinate pe traseul concursului, care se întinde pe 7.000 de kilometri şi trece prin trei ţări considerate „periculoase” – Mexic, Guatemala şi Columbia – nu sunt exagerări.

image

Coordonatorul de securitate al show-ului le-a dat concurenţilor indicaţii precise referitoare la comportamentul recomandat în timpul filmărilor.

„Evitaţi conflictul, daţi-le toate bunurile aflate asupra voastră şi nu-i priviţi pe agresori direct în ochi, pentru că se vor simţi provocaţi”, au fost doar câteva dintre indicaţii.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net