Ce vedete participă la show-ul "Dancing on Ice – Vis în doi", de la Antena 1
Antena 1 pregătește un nou show de televiziune, care are toate ingredientele pentru a fi unul grandios. Este vorba despre emisiunea-fenomen "Dancing on Ice - Vis în doi", în care 9 vedete vor patina, în ritm de dans, alărturi de parteneri profesioniști. Iată că apar deja și primele nume ale VIP-urilor din concurs.
"Dancing on Ice - Vis în doi" este un format internațional, lansat în 2006, și care s-a bucurat de mare succes în Marea Britanie și în alte opt țări, printre care Italia și Chile. În România a fost achiziționat de Antena 1 și va fi difuzat din primăvară. Există voci care spun că vom avea parte de o mare surpriză, în ceea ce privește prezentatorii. Click! a aflat că foștii soți Andreea Marin și Ștefan Bănică ar duce negocieri intense pentru a prezenta acest format. Ar fi, într-adevăr, un adevărat boom pe piața media dacă această colaborare s-ar concretiza.
Ruby, Flavia Mihășan, Cătălin Cazacu și Nicolai Tand, printre concurenți
Pregătiri intense sunt și în ceea ce privește concurenții, nu doar prezentatorii. Publicația Fanatik.ro anunță și câteva nume de vedete care ar fi semnat deja cu Antena 1, pentru acest proiect. Este vorba despre campionul la motociclism Cătălin Cazacu, solista Ruby, chef Nicolai Tand sau coregrafa și dansatoarea Flavia Mihășan. Ei ar fi început deja antrenamentele, alături de coregrafii Cocuța și Bogdan Boantă, cei care conduc trupa de balet de la Antena 1.
Dacă pe Ruby am mai văzut-o, în 2013, la "Dansez pentru tine", de la PRO TV, iar Flavia Mihășan mănâncă dans pe pâine, aceasta fiind meseria ei, Cătălin Cazacu și Nicolai Tand par începători în acest domeniu. Deși se zvonește că ar fi în cărți pentru acest show, Flavia Mihășan a infirmat, însă pentru Click!. Contactată de reporterii noștri, Flavia ne-a declarat că nu a fost contactată: "Nu știu nimic despre asta, nu am fost chemată, deocamdată nu merg niciunde", a declarat ea pentru Click!
Mihai și Elwira Petre ar putea fi jurații emisiunii
Din echipa emisiunii coordonate de producătoarea Mona Segall ar face parte și soții Mihai și Elwira Petre, în calitate de jurați. De altfel, Click! a anunțat că Mihai și Elwira au dat un tun profesional după câștigarea emisiunii "Asia Express", fiind vorba tocmai despre aceste negocieri pentru "Dancing on Ice - Vis în doi".
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!