Cel mai înalt magician român, Antonio Satiru, în cărți pentru noul sezon din serialul „Wednesday”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Fanii serialului „Wednesday" așteaptă vești despre data lansării celui de-al doilea sezon al producției, dar până vă putem oferi această informație vă ținem la curent cu noutățile din viața artiștilor românii care au dat probe pentru un rol în această ecranizare cu totul spectaculoasă sau au luat parte la realizarea sa. Iar magicianul Antonio Satiru (28 de ani) este unul dintre ei. Și a povestit, în exclusivitate pentru Click!, faptul că regizorul Tim Burton a croit pentru el un rol cu totul special, neprevăzut în scenariu...

Antonio Satirul, la filmările primului sezon „Wednesday” / foto: arhiva personală
Antonio Satirul, la filmările primului sezon „Wednesday” / foto: arhiva personală

Experiența de la filmările pentru serialul „Wednesday" i-a marcat pe majoritatea românilor care au colaborat la acest proiect. A fost o experiență care i-a propulsat în carieră. În vreme ce George Burcea, cel care l-a interpretat pe șoferul familie Addams, Lurch, se află deja în America, la Hollywood, unde are parte de colaborări surprinzătoare, magicianul Antonio Satirul se pregătește și el de o colaborare cu regizorul producției, Tim Burton.

„Multă lume crede că apariția mea în primul sezon al serialul „Wednesday" a fost un cameo (o apariție foarte scurtă, de obicei fără replici - n.r.), așa cum a făcut și Andrei Duban. Dar eu am fost pe set la cerere regizorului. După ce am participat la castingul pentru rolurile Thing și Lurch, chiar dacă nu am luat, Tim Burton a insistan să vin pe set în rolul de profesor”, a povestit Antonia, pentru Click!

Magicianul Antonio Satiru: „Trebuia să joc rolul unui monstru”

Antonio Satiru, alături de Victor Dorobanțu / foto: arhiva personală
Antonio Satiru, alături de Victor Dorobanțu / foto: arhiva personală

Așadar, deși a participat la aproape toate filmările care au avut loc în România pentru serialul „Wednesday”, Antonio nu apare decât pentru câteva secunde, în cu totul alt rol decât spera și nici nu se regăsește în lista cu distribuția... Cel mai înalt magician din România ne-a povestit ce s-a întâmplat.

„Ulterior am aflat că Timp Burton a considerat că mi s-ar potrivi un rol mai important în serial, dar încă nu știa ce. O lună mai târziu eram pe set într-o zi și mă abordează echipa de producție împreună cu regizorul să discutăm despre rolul Monstrul Hyde, care apare în primul sezon. Tim Burton dorea să joc eu rolul monstrului și chiar mi-ar fi plăcut. Ar fi fost un rol foarte interesant, dar, din păcate, ideea a fost respinsă de șefii de sus de la MGM Pictures", a mărturisit magicianul Antonio Satiru, pentru Click!

Magicianul Antonio Satiru, de la filmprile pentru „Wednesday”, direct la spital...

Antonio Satiru apare în serialul „Wednesday” în câteva secvențe / foto: arhiva personală
Antonio Satiru apare în serialul „Wednesday” în câteva secvențe / foto: arhiva personală

„Am ajuns la spital de două ori... În cea mai mare parte a timpului eram pe set, în rolul de profesor al vampirilor. Pentru acest rol eram mereu îmbrăcat la costum, doar cu sacou și cămașă... Și trebuia să stau așa și la câteva grade minus, adică în majoritatea zilelor de filmare”, a povestit Antonio, pentru Click!

„Eu având sistemul imunitar puțin mai slab din cauza problemelor mele de sănătate cu inima... a fost foarte dificil în multe dintre zilele de filmare. Odată am ajuns la spital, deoarece făcusem o infecție la plămânul stâng și cauza era, aici citez exact ce mi a zis doctorul, de la o răceală netratată. Pe scurt, răcisem destul de grav pe set și în loc să stau acasă să tratez cum trebuie răceala eu reveneam la filmări”, a mai povestit Antonio.

Tot din cauza frigului groaznic îndurat la filmări a ajuns și a doua oară la spital: „Tot în urma acelei infecții mi-au rămas niște bule de aer în plămân, care împreună cu stresul și cu temperaturile de pe set mi-au cauzat un pneumotorax. Adică mi s-a făcut o gaură în plămân, pe unde a ieșit aer în cutia toracică. Era megadureros. Așa că am ajuns din nou la spital de urgență”.

„A fost a experiență absolut oribilă. Am stat internat patru zile, ca să dreneze bulele de aer. Dar există și o parte bună la toată nebunia asta: faptul că am avut ocazia să cunosc mulți oameni extraordinari. Mare parte a timpului pe set îl petreceam cu Thing (Victor Dorobanțu), câteodată mai stăteam și cu Percy, Xavier și Jenă, care au fost și ei foarte de treabă”, și-a continuat povestirea magicianul.

A muncit mult, dar s-a și distrat de minune la filmări

Antonio Satirul, alături de actori din serialul „Las Fierbinți” / foto arhiva personală
Antonio Satirul, alături de actori din serialul „Las Fierbinți” / foto arhiva personală

Cum este magician, Antonio Satiru nu avea cum să scape de presiunea colegilor actori care l-au rugat să facă niște scamatorii. „Chiar le-am făcut și câteva numere de magie. Eram într-o zi la filmare și eram toți la cadru și se pregăteau să dea REC. Noi trebuia să stăm serioși, dar eu eram cu Percy și cu Xavier mai departe și le făceam magie. Și a fost o fază în care țipaseră puțin cu WOW. Iar cei din producție mă amenințau că îmi vor confisca cărțile, dacă nu ne potolim” (râde).

Cum noul serial cu Familia Addams, „Wednesday”, este cel mai vizionat serial în limba engleză de pe platforma Netflix, nu este de mirare ce ne-a mai povestit magicianul Antonio Satiru. „După apariția serialului a urmat o nebunie. Mă ceartă prietenii mereu atunci când ies cu ei, pentru că de fiecare dată sunt oprit de mulți oameni pentru poze sau discuții. Prieteni mei se așteaptă să ieșim în oraș o oră, ca să mâncăm, dar acum durează minimum două ore, deoarece pe drum mă opresc mulți oameni ca să facem poze”, a mai povestit cel mai înalt magician.

Magicianul a mărturisit, pentru Click!, că nu este deloc deranjat de abordarea oamenilor, chair dacă uneori aceștia îi fac propuneri ciudate. „Să nu se înțeleagă greșit. Pentru mine mereu a fost o plăcere să fac poze cu alți oameni. Dar a apărut un fenomen puțin ciudat de când cu acest serial („Wednesday”, n.r.), deoarece am primit cereri de la oameni pentru show-uri de magie la care insistau să vin în același costum ca în serial sau să vin deghizat în Lurch", a  mai spus magicianul.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix craciun shutterstock1 jpeg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
image
actualitate.net
image
actualitate.net