Dani Oțil, dezvăluiri despre familie. Cu ce se ocupau părinții prezentatorului TV. Locuiesc în același apartament modest de 40 de ani

Dani Oțil provine dintr-o familie simplă, părinții săi au fost și au rămas niște oameni extrem de modești. Invitat cu ceva timp în urmă la „Roata Vedetelor”, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a vorbit despre meseriile pe care le-au avut cei care i-au dat viață, dar și ce nu a apreciat la ele.

Ce meserii aveau părinții lui Dani Oțil / foto: arhiva Click!
Ce meserii aveau părinții lui Dani Oțil / foto: arhiva Click!

Dani Oțil, una dintre cele mai cunoscute și apreciate vedete de televiziune, provine dintr-o familie simplă, care a rămas la fel de modestă ca pe vremuri. Cu ceva timp în urmă, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a fost invitat la „Roata Vedetelor”, unde a fost rugat să enumere 3 lucruri pe care le iubește la meseria sa. El a mărturisit atunci că nu și-a dorit să aibă parte de rutina de care au avut parte părinții săi la locul de muncă, mama sa fiind economistă, iar tatăl său bibliotecar.

Ce meserii aveau părinții lui Dani Oțil

„În primul rând, că nu e plictisitoare. Mi-am dorit toată scurta viață înainte de radio și televiziune o meserie unde să nu vin să mă plictisesc. Mi-a fost teamă de meserii repetitive, banale, plictisitoare. Hai să zicem că acasă având mama economist și tatăl bibliotecar îi vedeam cum la un moment dat se usucă din cauza rutinei.

În al doilea rând, uneori cunosc oameni civilizați și foarte frumoși. Mie nu-mi plac foarte mult oamenii. Nu sunt o ființă socială, dar am de învățat de la mulți lucruri: sportive, oameni care au reușit ceva în viață. Și unii chiar mă plac și ei.

Iar al treilea lucru este colectivul nostru. În anii ăștia cred că am reușit să contruim o gașcă faină. Și nimeni, sper, nu râde forțat sau obligatoriu. Suntem o gașcă faină. Eu mă simt ca la liceu. În fiecare zi am râs. Nu a existat o zi de liceu în care să nu râdem”, a povestit Dani Oțil, la „Roata Vedetelor”.

De asemenea, tot cu ceva timp în urmă, în cadrul podcastului lui Radu Țibulcă, prezentatorul TV povestea că părinții lui locuiesc în același apartament modest de 40 de ani și că nu accepta ajutor din partea lui: „Dacă ar fi să mă iau după tata, care stă în același apartament din 1984, la parter, mic, urât… abia acum și-a pus centrală. Nu a luat credit niciodată, nu a luat împrumut de la vreo rudă, prieten, ceea ce se și vede că nu a evoluat cu nimic financiar.

Nu acceptă niciun fel de ajutor din partea mea și a lui frati-miu. Le dăm bani, dar nu știu de unde sunt, pentru că nu știu să citească extrasul. E foarte greu cu ai mei. Dacă ar fi după tata, nu aș mai lua niciodată credit”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
netflix shutterstock jpg
diandra survivor jpg
Survivorr e1732526004318 1200x676 webp
image png
netflix craciun shutterstock1 jpeg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net