De ce a izbucnit în lacrimi Cristian Boureanu, de față cu Denise Rifai?

Ultima actualizare:

Întrebările adresate de Denise Rifai, în emisiunea găzduită la Kanal D, îi provocă pe invitați, nu puține fiind momentele în care aceștia se emoționează și ajung să verse câte o lacrimă.

Lui Cristian Boureanu i-au dat lacrimile după câteva întrebări

Este și cazul lui Cristian Boureanu, invitat în ediția ce va fi difuzată duminică, 9 octombrie, de la ora 22.00, Denise Rifai povestind în ce a constat întreaga situație.

Mă așteptam, și eu sunt obișnuită, mai ales când construiesc atât de multe interviuri, înțeleg din biografia omului unde sunt punctele slabe. La Cristi am avut o întrebare absolut normală, apropo de relația lui cu Dumnezeu și dacă și-a dat seama ce vrea Dumnezeu de la el pe lumea asta, el fiind un om foarte atent cu zona aceasta. Că nu poți să îți permiți să pui o astfel de întrebare oricui. Și Cristi a început să plângă și a fost realmente întrebarea care, pe el, ca individ, l-a răvășit și mi-a spus cu foarte multă asumare că nu știe încă, și are 50 de ani, ce vrea Dumnezeu de la el pe lumea asta. Și plânge. E un moment în care nu știi cum să reacționezi, pentru că el a avut o grămadă de încercări în viață, dar pe el această întrebare l-a marcat, apropo de el și menirea lui pe lume. E WOW, o să vedeți o emisiune altfel!, a explicat Denise Rifai, pentru cancan.ro

Vezi și: Romică Țociu a izbucnit în lacrimi la Denise Rifai. Boala soției l-a destabilizat

De altfel, din trailerul ediției se poate observa că gazda nu l-a menajat deloc pe Cristian Boureanu, fostul parlamentar fiind supus unui tir de întrebări care au țintit multe momente sensibile din viața acestuia, problemele cu alcoolul, violența fizică îndreptată spre fiica sa sau spre alte femei.

Citește și: Femeia pe care Fuego a iubit-o cel mai mult se luptă cu cancerul. Fosta iubită are o funcție publică

Se poate observa, în imaginile selectate, cum Cristian Boureanu are ochii înlăcrimați, după multe întrebări, mai ales atunci când Denise Rifai l-a întrebat dacă mama lui ar fi mândră de el, Cristian Boureanu răspunzând cu vocea sugrumată... „Nu!”.

Nu rata nici: Alimentele pe care Denise Rifai nu le consumă niciodată! Unul dintre ele este preferatul românilor

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix shutterstock jpg
diandra survivor jpg
Survivorr e1732526004318 1200x676 webp
image png
netflix craciun shutterstock1 jpeg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net