Marea finală Chefi fără limite! Daniel Jumuga a plecat acasă cu premiul de 30.000 de euro

#Chefi fără limite
Ultima actualizare:

După aventuri și probe de neuitat în Grecia, emisiunea „Chefi fără limite” și-a ales câștigătorul. Marea finală a avut loc miercuri, 27 aprilie, doar trei concurenți ajungând să simtă focurile ultimelor probe din concurs. La final, în urma deciziei unui juriu de excepție, numai unul dintre ei a plecat acasă cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro.

Cine e marele câștigător „Chefi fără limite”, sezonul 1 Foto: Antena 1
Cine e marele câștigător „Chefi fără limite”, sezonul 1 Foto: Antena 1

În finala sezonului 1 de la Chefi fără limite, emisiune difuzată de Antena 1, s-au luptat să își demonstreze veleitățile în arta culinară Laura, Daniel Juguma alias Nobo și Istvan. Cei trei și-au pregătit meniurile cu cele mai bune ingrediente, presărând și câteva emoții pe alocuri, și au sperat să obțină cât multe farfurii din partea juriului.

După ce au degustat toate felurile de mâncare, jurații au spart farfuriile care le-au plăcut cel mai puțin, mergând pe tradiția grecească. De data aceasta însă, cioburile sparte nu le-au adus noroc concurenților, doar acela care a rămas cu cele mai multe farfurii fiind desemnat câștigător!

Nobo, marele câștigător „Chefi fără limite”, sezonul 1

Lupta finală s-a dat între trei concurenți: Laura și Nobo, din echipa lui Chef Sorin Bontea, și Istvan, din echipa lui Chef Cătălin Scărlătescu. Fiecare dintre ei a fost ajutat de alți doi concurenți ai echipei din care au făcut parte, iar împreună au avut de pregătit 7 farfurii pentru fiecare fel din meniu, în decursul a 2 ore.

Cei trei finaliști au avut de pregătit un starter, un fel principal și un desert, inspirate din bucătăria grecească. Fiecare preparat a fost notat separat de juriul serii, format din „greii greilor”.

Cel care a obținut cel mai mare punctaj, reprezentat de numărul de farfurii rămase nesparte, a fost desemnat câștigător, la finalul a două luni de călătorii și probe de foc prin frumoasa și ofertanta Grecie. Acesta a fost nimeni altul decât Nobo, din echipa verde, care a plecat acasă cu premiul în valoare de 30.000 de euro! Între el și Laura scorul a fost strâns însă, fiind diferență de doar o farfurie.

Citește și: Becky, prezența exotică de la «Chefi fără limite»: «Îmi doresc să câștig Asia Express»

Cine a făcut parte din juriul finalei „Chefi fără limite”

Juriul finalei la Chefi fără limite a fost alcătuit din nume grele ale gastronomiei. Jurații au fost Chef Ettore Botrini, unul dintre cei mai apreciați chefi din Grecia, deținătorul unei stele Michelin, Chef Adam Kodovas și Chef Vasilis Mouratidis, doi dintre jurații Chefi la cuțite varianta grecească.

Acestora li s-au alăturat și Chef Florin Dumitrescu, aflat pentru prima oară în postura de a juriza o finală, Marius Tudosiei și Chef Iosif Ștefănescu, doi mari cunoscători ai artei gastronomice. 

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net