Ianna Novac, interviu de suflet la „Astro Star cu Sanda Ionescu”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Ianna Novac, una dintre cele mai apreciate soprane din România, a fost invitată în emisiunea “AstroStar cu Sanda Ionescu”, astfel că a dezvăluit detalii intime din viața de familie, dar și din viața profesională.

Artista este căsătorită cu tenorul Octavian Dobrotă, alături de care are doi copii, o fetiță de 9 ani, Erika, și un băiețel de 3 ani, Alexandru.

Ianna Novac, o viață de familie împlinită!

Vezi si: Ce familie frumoasă are soprana Ianna Novac! Detalii inedite despre relația cu soțul ei

„Toată lumea mă întreabă ce m-a atras la Tavi (n.r – Octavian Dobrotă)iar eu le răspund că mi-a plăcut că este deștept. Sigur, am fost atrasă de el și de felul în care arăta dar și felul lui de a fi. Plus că era foarte inteligent și aveam ce discuta.

Avem 20 de ani de când suntem împreună iar noi avem în permanență ce vorbi, tot timpul avem ceva ce să ne povestim: zi – noapte. Niciodată nu există un moment în care să ne plictisim unul de altul. Avem teme de discuții diferite, terminând cu filosofii deseori foarte complicate. Pentru mine contează foarte mult și oamenii din jur să fie la același nivel”.

Simpatica artistă ne-a mai povestit și cât de împlinită este de când a devenit mamă. „După ce am născut fetița am simțit o evoluție profesională, o mare evoluție, și după ce l-am născut pe al doilea copilaș, Alexandru, din nou am simțit cum cresc puternic în sus.

Cred că dacă aș tot naște aș crește în permanență, dar sigur ne oprim la doi copilași. În momentul de față așa simt. Nu se știe niciodată! Mama din mine s-a simțit odată cu fiica mea când s-a născut.

După ce am devenit prima dată mamă am devenit extrem de sensibilă vis-a-vis de copilași și spun cu mâna pe inimă că ei sunt cea mai mare bucurie a vieții mele. Până să fie ei credeam că muzica este cea mai mare bucurie a mea.

Este cea mai mare realizare pentru suflet să vezi că este cărniță din cărnița ta, sângele din sângele tău și să vezi cât de frumos se pot împleti aceste lucruri: familia și cu cariera. Ceea ce nu credeam!”.

Mai citește și: Soprana Ianna Novac a încins plajele din Turcia! Imagini de infarct cu frumoasa cântăreață!

Inna Novac își alege oamenii după cum simte

Simpatica artistă din Republica Moldova ne-a mai dezvăluit în cadrul emisiunii “AstroStar cu Sanda Ionescu” după ce criterii îi alege pe cei din jurul său. 

„Eu mă simt bine lângă oamenii care vorbesc mult. Pe mine mă fascinează persoanele de la care am ce să învăț, dacă nu am ce să discut cu o persoană nu stau la discuție cu ea.

Am fost acuzată că mă țin mândră și nu interacționez cu toată lumea. Nici nu există așa ceva! Doar că interiorul meu și corpul meu atunci când simte că nu rezonează cu cineva nu comunică.

Simt persoane care mă fascinează din privire. Adică eu dacă mă uit la tine, tu poți nici să nu vorbești și privirea ta îmi transmite o anumită energie, un anumit fel care pe mine mă face să întorc capul”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
banner Oana Ioniță
image png
netflix pixabay jpg
marinela chelaru colaj captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net