Ileana Badiu și drama sarcinilor pierdute. Ce vârstă avea când calvarul a început: „Am suferit groaznic!”
În prezent o antreprenoare de succes și o mamă fericită, însă pentru Ileana Badiu dorința de a deveni mamă s-a întâmplat după o serie de dureri și traume. A pierdut mai multe sarcini și a fost extrem de marcată despre această experiență. Recent, a ales să vorbească din nou pe marginea acestui subiect.
Ileana Badiu și Dinu Pescariu au fost căsătoriți vreme de 3 ani și chiar au încercat să devină părinți. Visul lor s-a năruit rapid și dureros când vedeta a pierdut sarcina. Avea doar 25 de ani.
Ileana Badiu: „Am avut o sarcină pe care am pierdut-o oprită în evoluție la trei luni”
Ileana Badiu și Daniel Pescariu au divorțat în anul 2004. Ea și-a refăcut viața cu medicul Cătălin Badiu, cu care are și un copil în vârstă de 14 ani, pe nume Sasha.
În timpul căsniciei cu primul soț, vedeta a pierdut o sarcină. Nici în timpul mariajului cu medicul Badiu nu a reușit să devină cu ușurință mamă, ea pierzând alte 8 sarcini.
„Am avut o sarcină pe care am pierdut-o oprită în evoluție la trei luni, pe vremea când nimeni nu vorbea despre asta. A fost prima, aveam 25 de ani, nu era nimeni la care să mă raportez, la vremea aia nu se știa, nu se vorbea. N-am înțeles ce s-a întâmplat cu mine. Am suferit groaznic. N-am investigat, s-a întâmplat, s-a întâmplat. Atunci au apărut analizele hepatice foarte mari, dar nimeni nu-și explica ce legătură are. După am început să investigăm”, a povestit Ileana Badiu, în podcastul Ilincăi Vandici.
Cât de tare au afectat-o sarcinile pierdute
Înainte de a se bucura de venirea pe lume a fiului său, Ileana Badiu a fost marcată de pierderea mai multor sarcini și de diagnosticele dure pe care medicii i le puneau. În ciuda acestora, nu și-a pierdut niciodată speranța, astfel că cel mai mare vis al său i s-a îndeplinit.
„Am pierdut multe sarcini, opt mai exact. Am fost într-un bruiaj hormonal, dar nimic din aceste lucruri nu m-au doborât.
Sasha a fost o minune, care s-a întâmplat și s-a întâmplat într-un mod foarte mistic, aș zice. Înainte să mă căsătoresc cu Cătălin, am fost în Germania, la o mare clinică specializată pe infertilitate, unde mi s-a făcut o investigație și mi s-a dat verdictul că este imposibil. Trebuia să mă obișnuiesc cu ideea că nu pot avea un copil și să mă orientez pe ce aș putea să fac, și anume să înfiez”, a dezvăluit Ileana Badiu, la "Vorbește lumea".