Irina Fodor a gustat ciudățenii mexicane! Cum a reacționat când a mâncat insecte

Ultima actualizare:

Hotorâtă să savureze din plin experiența din America Express, Irina Fodor a testat o mâncare mexicană mai ciudată. Aflată în pauză, între filmări, simpatica prezentatoare a mers la masă și a gustat o mâncare care s-ar putea să nu sune foarte apetisant, dar are un „aport simțitor de proteine”.

image

„Tuca” nu stă cuminte și e dispusă să încerce tot ceea ce oferă Mexicul și America Express, chiar dacă uneori poate fi vorba de o mâncare mai exotică.

Într-o postare pe contul ei de Instagram, vedeta a pus un clip în care ne prezintă o mâncare care s-ar putea să-i sperie un pic și pe specialiștii de la Masterchef. Aflată la un restaurant mexican, Irina Fodor a încercat o porție de „guacamole cu greieri”.

„Poate nu sună apetisant, dar vă zic sincer că nici nu simți insectele. Sunt foarte crocanți, iar gustul nu are ceva specific, ce poate fi descris. Mi s-a spus despre acest preparat că e foarte sănătos, iar greierii cică aduc un aport simțitor de proteine. Vreți rețeta?”, a scris Irina Fodor pe contul ei de socializare.

Irina Fodor îți prezintă o porție de guacamole cu greieri. „Vă zic sincer că nici nu simți insectele”

Guacamole cu greieri. Foto: colaj Instagram/Irina Fodor
Guacamole cu greieri. Foto: colaj Instagram/Irina Fodor

Fanii simpaticei prezentatoare de la America Express au fost destul șocați de imagini. Mai multe persoane au felicitat-o pentru curaj, iar un urmăritor a transmis că „chef Florin Dumitrescu ar fii fost incantat sa mănânce așa delicatesa”.

„Știu că nu ai mâncat singură și că te-ai gândit și la concurenți”, i-a transmis un alt fan pe rețeaua de socializare. În orice caz, Irina Fodor n-a părut așa deranjată de gustul „exotic”. Prezentatoare pare să nu se încurce în niște greieri, atunci când vine vorba de mâncare.

Irina Fodor nu se sperie câțiva greieri

Irina Fodor este prezentatoarea show-ului America Express, care va fi difuzat în toamnă la Antena 1. „Drumul Aurului" va duce 9 perechi de vedete prin America de Sud, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

În competiție vor participa, printre alții, chef Scărlătescu, Puya, Cătălin Bordea, fetele de la Andre, Jean Gavril și gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner daniel pavel jpg
dan capatos jpg
netflix pixabay jpg
Mihai Traistariu, Theo Rose, foto arhiva  jpg
doinita oancea colaj instagram jpg
MasterChef, foto Facebook jpg
BeFunky collage   2025 12 02T122756 802 jpg
Paula Seling, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net