Paradă de ținute excentrice, la premiile VMA! Cei de la Maneskin au uimit audiența
A fost parada celor mai ciudate ţinute, duminică, 28 august, la premiile MTV Video Music, eveniment care a avut loc la Prudential Center din New Jersey, SUA. Cei mai cunoscuţi artişti muzicali s-au întrecut în cele mai bizare haine pe care le-au putut găsi în garderobă.
Covorul roşu de la premiile MTV a fost ringul extravaganţelor în acest an. Taylor Swift (32 de ani) a întors toate privirile într-o rochie scurtă, argintie, formată din şiraguri de bijuterii, care a lăsat multă piele la vedere.
A fost numită de presa de peste Ocean drept cel mai bine îmbrăcată vedetă de la acest eveniment muzical.
Citește și: Johnny Depp, în rol de mascotă, la Premiile VMA
Artista cu o avere de 400 milioane $ n-a plecat acasă cu mâna goală. Taylor a câştigat premiul pentru Cel mai bun videoclip al anului, pentru piesa „All too well”.
La polul opus, cântăreaţa plus-size Lizzo (34 de ani) a venit îmbrăcată cu „plapuma” pe ea.
Mai exact, artista, care se mândreşte cu o avere de 12 milioane $, a purtat o rochie voluminoasă semnată de Jean Paul Gaultier, la care a asortat un ruj negru şi bijuterii opulente.
Artistei i-a fost destul de greu să se deplaseze pe covorul roşu în ţinuta uriaşă, dar cu siguranţă a captat atenţia tuturor atunci când a ajuns la eveniment.
Şi ea a câştigat un premiu pentru cel mai bun videoclip cu mesaj, la piesa „About Damn Time”.
La rândul său, Nicki Minaj (39 de ani) a fost şi ea un miraj extravagant la evenimentul muzical. Regina muzicii rap a venit îmbrăcată ca o veritabilă păpuşă Barbie!
Roz din cap până în picioare, vedeta a cântat pe scena de la Prudential Center într-o ţinută strălucitoare formată dintr-o fustă extrem de scurtă şi un top-bijuterie, cu mâneci transparente şi paiete aplicate.
Vezi și: Maneskin, acuzați de faptul că ar fi consumat droguri, la finala Eurovision
Nicki, care are o avere de 100 milioane $, a câştigat premiul pentru Cel mai bun videoclip hip-hop al anului.
Damiano David (23 de ani), vocalistul trupei italiene Maneskin, care a câştigat Eurovision anul trecut, i-a lăsat pe toţi mască atunci când a apărut într-o pereche de pantaloni din piele, decupaţi generos în zona posteriorului.
Damiano, liderul Maneskin, cu o avere de 2 milioane de dolari $ a cântat în această ţinută pe scena de la MTV, iar trupa lui a câştigat premiul pentru Cel mai bun videoclip alternativ.
Artistul homosexual Lil Nas X (23 de ani), cunoscut pentru ţinutele extravagante pe care le poartă, a marcat acest eveniment într-o fustă-pantalon spectaculoasă, semnată de designerul Harris Reed.
Nu a purtat nimic în partea de sus, însă pe cap a avut un aranjament din pene. Ţinuta lui Lil Nas X, care are o avere de 7 milioane $, provine dintr-o colecţie inedită realizată din „materiale reciclate şi ţesătură de tapiţerie veche”.
Sursă foto: Gettyimages
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!