Alimentul care te scapă de riduri

Alimentul care te scapă de riduri

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

În urma mai multor analize, specialiştii au descoperit că substanţa cunoscută sub numele de genisteină, un hormon natural din soia, poate stimula producţia de colagen, proteină care conferă pielii elasticitate şi rezistenţă.

Genisteina poate inhiba în mod direct acţiunea enzimelor care reduc producţia, dar şi calitatea colegenului şi a elastinei

La studiul clinic, realizat în 2011, au participat aproximativ 2.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 65 de ani. La începutul cercetării, câţiva fotografi au făcut poze pentru a observa cât de ridată era zona din jurul ochilor participantelor.

Ulterior, femeile au aplicat în această zonă câte două picături de genisteină, de două ori pe zi. După o lună de studiu, fotografii au realizat din nou poze, iar specialiştii au observat că în 53% dintre cazuri ridurile s-au redus.

,,Genisteina este mai eficientă în cazul femeilor care trec prin perioada menopauzei, deoarece atunci producţia de estrogen scade semnificativ. Produsele care conţin genisteină sunt un ajutor de încredere între 50 şi 65 de ani, când numărul ridurilor creşte într-un timp foarte scurt”, a afirmat Wolfgang Mayer, purtător de cuvânt al uneia dintre companiile de produse de îngrijire care au participat la cercetare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masă cu mâncare jpg
shutterstock 2524171525 jpg
medicamente durere in gat jpg
shutterstock 2736647811 jpg
Cancer de san FOTO Shutterstock
shutterstock 2752038507 jpg
copii haine shutterstock jpg
Vrei să începi o cură de slăbire  Iată cel mai ușor mod prin care poți face asta! jpg
image
image