Familie
Pagina 63

Copilul tău e obsedat de reclame TV? Cum să-l dezveţi
Mamele tinere – dar adesea şi cele cu experienţă – îşi lasă bebeluşii cu orele în faţa televizorului, în speranţa că micuţii vor sta astfel mai cuminţi. Cu timpul însă, obiceiul influenţează negativ dezvoltarea copilului.
Familie
Anemia prin carenţă de fier afectează funcţia cognitivă a copiilor
Un nivel al fierului sub valoarea normală are consecinţe asupra funcţiei cognitive a copiilor, ceea ce, pe termen lung, înseamnă performanţe şcolare slabe, afectarea abilităţilor de argumentare şi de memorare, precum şi o capacitate redusă de orientare în spaţiu.
Familie
Ce alimente este bine să consumi în sarcină
Multe gravide consideră că pe perioada celor nouă luni de sarcină trebuie să consume alimente cât pentru doi, dar acest lucru nu este adevărat. Important este să alegi alimente de bună calitate şi nu neapărat într-o cantitate mai mare faţă de ce obiş
Familie
Iată cum îţi ajuţi copilul timid!
Timiditatea începe să se manifeste încă de pe la vârsta de doi ani şi jumătate. Copilul timid îi evită pe cei de-o seamă cu el la creşă, la grădiniţă sau în parc, de exemplu.
Familie
Aşa îl convingi să îndrăgească lectura
Statisticile arată că mai puţin de o treime din tinerii de 11-12 ani citesc o carte zilnic. Iar când ajung la vârsta de 16-17 ani, procentul celor care citesc zilnic scade dramatic – sub 10%.
Familie
Mituri despre perioada sarcinii: care sunt adevărate şi care nu
Cele mai multe mituri sunt legate de modul în care ne putem da seama ce sex are copilul. Numărul atât de mare de idei preconceput este justificat dacă ne gândim că acesta este cel mai mare „mister” al sarcinii.
Familie
Învaţă-l de mic regulile de igienă
Micii exploratori descoperă lumea atunci când merg de-a buşilea, când pipăie şi gustă tot ce le iese în cale. În aceste cazuri, părinţii trebuie să fie foarte atenţi şi să igienizeze locurile şi obiectele care-l încântă pe copil. De asemenea, după fi
Familie
Ce fel de soţie eşti, în funcţie de zodie
Dacă ţi-e frică de măritiş atunci când nu poţi să îţi dai seama ce fel de soţie vei fi, iată ce trăsături sunt predestinate pentru acest rol în funcţie de zodie. Nicio femeie nu este perfectă, dar sigur că oricine poate lucra la minusurile ei. Iată ce fel de soţie eşti, în funcţie de zodie.
Familie
Cum îi ajută pe copii terapia prin artă
„Puneţi la un loc acuarelele, foile de desen, frunzele uscate, lipiciul, lutul şi apa…cu sau fără talent…adăugaţi atenţie, acceptare din partea terapeutului, libertatea de a pune materialele de lucru în slujba imaginaţiei voastre, bucuria şi dorinţa
Familie
Utilizări surprinzătoare ale vinului roşu
Beneficiile pe care le are vinul roşu, consumat cu moderaţie, asupra sănătăţii sunt deja bine cunoscute. De aceea mulţi beau câte un pahar pe zi pentru a reduce riscul de boli de inimă sau de cancer.
Familie
La ce să nu renunţi atunci când devii mamă
A devenii mamă este un lucru cât se poate de natural şi de firesc. De aceea, viitoarele mămici ar trebui să ştie la ce să nu renunţe atunci când devin mame.
Familie
Cum să îţi transformi bărbatul într-un soţ mai bun
Luptăm din răsputeri fiecare dintre noi să câştigăm deciziile şi soluţiile. Totuşi, căsnicia nu este o competiţie, iar bărbatul nu este persoana care trebuie modificată pentru a-ţi fi bine. Iată câteva sfaturi legate de cum să îţi transformi bărbatul într-un soţ mai bun, mai iubitor şi mai atent.
Familie
Cum organizezi un party trăsnet pentru copii
Chiar dacă nu ai un buget fabulos, poţi organiza o super-petrecere pentru cei mici. Un party de care îşi vor aminti mult timp, pentru că e neconformist şi le satisface gustul pentru inedit şi aventură.
Familie
Greşeli frecvente pe care le fac mamele
Creşterea copilului sau a copiilor este, cu siguranţă, una dintre cele mai mari provocări ale vieţii. Mamele, chiar şi cele mai atente la propriile comportamente faţă de copil, fac greşeli fără să înţeleagă repercusiunile pe care le au acestea asupra copiilor lor.
Familie
Mamă după 35 de ani. Care sunt riscurile?
„Copiii trebuie făcuţi la tinereţe”, spune o vorbă din bătrâni, pe care şi medicii o împărtăşesc. În zilele noastre, multe femei amână sarcina după 35 de ani, unul dintre motive fiind obţinerea unei stabilităţi profesionale şi materiale. Nu trebuie u
Familie
Sfaturi pentru a rezolva un conflict de familie
Certurile sunt absolut normale, chiar şi în cele mai unite familii, dar nu trebuie să laşi emoţiile negative să afecteze armonia dintre tine şi cei dragi. Secretele pentru a rezolva orice conflict fără a distruge relaţiile le afli în acest articol.
Familie
Ce trebuie să ştii despre contracţii
Fac parte din totalitatea de stări, modificări, procese şi sentimente numite într-un cuvânt sarcină. Contracţiile pot fi normale, care anunţă mult-aşteptata naştere, dar şi false.
Familie
Singură la 30 de ani
Dacă faci parte din categoria femeilor care sunt singure la 30 de ani, nu te descuraja! Singurătatea la această vârstă are şi părţi bune.
Familie
Pietoni responsabili încă de mici
Cum şcoala a început de câteva zile, iar pericolul unor eventuale accidente rutiere creşte, este bine să-i înveţi încă de la vârste fragede pe cei mici care sunt regulile de circulaţie şi cum să fie un pieton responsabil.
Familie
La ce vârstă le punem copiilor aparat dentar
Aparatele dentare şi-au depăşit, în ultimii ani, statutul de instrumente medicale pentru corectarea poziţiei maxilarelor şi alinierea dinţilor, susţine dr. Laura Mocanu, specialist în stomatogie generală la Art Implant.
Familie
Cauzele frecvente ale avortului spontan
Insuficienţa de progesteron, hormon vital în susţinerea sarcinii, poate produce avort spontan. În acest caz, primul trimestru de sarcină, corpul galben nu produce suficient progesteron pentru a menţine sarcina.
Familie
Ce opţionale au elevii în clasele V - VIII
Opţionalele urmăresc extinderea competenţelor conţinuturilor din curriculumul-nucleu, care să se încadreze în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline şi care să aibă ca scop lărgirea cunoştinţelor. Iată ce teme se includ la clasele V-VIII.
Familie
Boli care apar la început de an şcolar
Vacanţa s-a terminat, iar o dată cu ea s-au terminat şi lipsa de griji şi relaxare a elevilor, dar şi a părinţilor. Pe lângă grijile ce ţin de achiziţionare rechizitelor pentru şcoală, o altă grijă importantă este sănătatea copiilor, deoarece a intra
Familie
Exerciţiile fizice, o afacere „în familie”
Bunele obiceiuri se învaţă devreme – la fel şi obiceiul de a face exerciţii fizice. Iar dacă toată familia se apucă serios de sport, şansele sunt mai mari ca cei mici să adopte uşor exemplul adulţilor.
Familie
De cât somn au nevoie copiii, în funcţie de vârstă
În primele 3 luni de viaţă, bebeluşii petrec destul de mult timp dormind, ei trezindu-se doar pentru a fi hrăniţi şi schimbaţi. În această perioadă, ei dorm între 11 şi 18 ore pe zi, iar perioadele de somn durează de la câteva minute până la câteva o
Familie
Cele mai cunoscute mituri despre sarcină
Ai rămas însărcinată şi emoţiile te copleşesc? Bucură-te de aceste clipe împreună cu partenerul tău, pentru că este o perioadă unică în viaţă, iar trările sunt şi mai intense dacă este voprba depre primul copil. Dacă trebuie, ascultă şi sfaturile bătrânilor din familie, care cred că le ştiu pe toate, dar păstrează pentru tine doar ce îţi place. Multe sunt mituri nefonate.
Familie
Ce jocuri să te joci cu copiii în zilele ploioase
În zilele mohorâte cu ploi şi frig, înlocuieşte mersul în parc cu cei mici cu jocuri amuzante la care pot participa toţi membrii familiei. Copiii vor fi încântaţi, iar adulţii îşi vor aminti cu nostalgie de vremurile când erau mici şi fără griji.
Familie
De ce nu vorbeşte cel mic
Vorbirea şi dezvoltarea limbajului sunt etape deosebit de importante în viaţa copilului. Cel mic trebuie să treacă cu brio, la timpul potrivit, prin aceste stadii, cu ajutorul familiei.
Familie
Alergii de toamnă la copii
Perioadele cu cel mai mare risc de a dezvolta alergii sunt primăvara şi vara în mod special, însă şi toamna poate fi un sezon nelipsit de factori alergogeni. Mai ales că trecerea de la un anotimp la altul poate fi un factor ce influenţează sistemul i
Familie