Cele mai întâlnite probleme dentare care apar la copii

Cele mai întâlnite probleme dentare care apar la copii

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Ce sunt cariile de biberon

Copiii care au până în trei ani se confruntă cu carii de biberon. Predipuşi la acestea sunt sugarii care adorm cu biberonul în gură, de aceea este bine ca părinţii să prevină acest lucru. De asemenea, nu este bine ca părinţii să le dea micuţilor sucuri de fructe cu biberonul.

Iniţial apar petele galbene de pe dinţi, în special pe incisivii superiori ai copilului, după care se transformă în pete de culaore maron, apoi în carii. Este bine de ştiut că periuţa copilului trebuie schimbată la trei luni şi de fiecare dată după ce a fost bolnav.

Fluoroza, o altă problemă specifică micuţilor

Dacă observi pete decolorate spre marginea dinţilor copilului, poate fi un semn de fluoroză, însă cel care va stabili diagnosticul corect este medicul stomatolog.

Ca să previi această problemă este recomandat ca micuţul să nu se spele pe dinţi cu pastă de dinţi cu fluor decât după ce împlineşte 6-7 ani. Predispuşi la fluoroză sunt micuţii care au între 3-4 ani.

Cum previi afecţiunile stomatologice ale copiilor

Este important să îi înveţi pe copii să se spele pe dinţi de la o vârstă fragedă, iar periajul să aibă loc de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Este indicat să folosească o periuţă de dinţi cu peri moi.

Este important ca micuţii să consume suficiente produse lactate, bogate în calciu, mineral esenţial pentru sănătatea dentară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
shutterstock 2473194099 jpg
1 ovare polichistice jpg jpeg
thumbnail Durere Genunchi jpeg
shutterstock 2619172187 jpg
pisica bigstock jpg
colon jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
image
image