Reguli nou pentru siguranţa cosmeticelor

Reguli nou pentru siguranţa cosmeticelor

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Aceştia trebuie să fie mai atenţi la ceea ce menţionează de acum încolo pe eticheta produsului. Ei vor fi nevoiţi să demonstreze mai întâi că produsele lor cosmetice (produse de machiaj, parfumuri, loţiuni după ras, cele de protecţie solară, de curăţare şi pasta de dinţi) chiar au proprietăţile care apar pe etichetă şi nu se pune problema de reclamă falsă.

Astfel, produsele cosmetice de pe rafturile magazinelor, produse în UE sau importate din alte ţări, trebuie să respecte noul regulament care asigură standarde de siguranţă mai stricte şi o informare mai bună a consumatorilor.

Respectarea regulilor presupune ca producătorul să-şi notifice produsul o singură dată prin intermediul portalului ,,Cosmetic Products Notification Portal – CPNP”.

Prin notificare, ingredientele conţinute de produs sunt puse la dispoziţia personalului centrelor de analize toxicologice, care vor putea accesa compoziţia produselor în cateva secunde, în caz de accidente.

În plus, produsele cosmetice care conţin conservanţi, coloranţi şi filtre de protecţie solară vor avea nevoie de autorizaţii pentru a putea fi comercializate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Incredere in sine jpg
shutterstock 2462364013 jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
panica la bordul unui avion, foto Shutterstock jpg
prostata shutterstock 2296658117 jpg
shutterstock 2421080943 jpg
shutterstock 2208429799 jpg
shutterstock 2040427511 jpg
image
image