Carpen, pata neagră a tenisului românesc
Bombă în tenisul autohton! Primul jucător român a fost prins în reţeaua meciurilor aranjate din tenis. Numele lui, Alexandru Daniel Carpen, nu spune foarte multe, decât celor foarte familiarizaţi cu acest sport din România, dar arată că acest flagel a atins şi jucătorii noştri. Iar alte nume ar putea apărea în curând pe lista ruşinii.
Implicarea românului în acest scandal a fost dovedită de ofiţerii Corpului de Integritate din Tenis (TIU), care au strâns dovezi că jucătorul nostru merită să fie suspendat pe viaţă din tenis. TIU, un organism creat în 2009 de principalele instituţii care guvernează tenisul profesionist, a descoperit că românul de 30 de ani a făcut o propunere de corupere unui alt jucător, al cărui nume nu a fost menţionat, în octombrie 2013. Carpen a recunoscut acuzaţia în 2015, iar ofiţerul TIU care l-a audiat nu a stat pera mult pe gânduri şi a propus excluderea lui din acest sport. De altfel, parcă ştiind ce îl va aştepta, Carpen a luat el singur decizia de a se retrage din acest sport, la finele anului 2015, probabil la scurt timp după ce recunoscuse implicarea în această afacere necurată.
Carpen este primul român, dar ultimul nume pe o lungă listă de jucători, foşti jucători, arbitri şi intermediari care au trucat sau au conspirat la aranjarea de meciuri pentru mafia pariurilor. Pentru că „rechinii mari” din circuit, de care s-a pomenit de-a lungul timpului în diverse anchete ale presei străine, au fost imposibil de dovedit, Federaţia Internaţională de Tenis şi TIU s-au concentrat pe partidele aranjate la turneele mici, din seria Futures. Acolo, tentaţia de a aranja meciurile e foarte mare, pentru că după o astfel de partidă aranjată se pot obţine şi câteva zeci de mii de dolari, în vreme ce premiul pentru campionul turneului ajunge pe la 1.500 de dolari!
Nu doar sportivii, ci şi arbitrii turneelor de tenis Futures pot călca alături. La începutul lunii octombrie, arbitrii de scaun turci Serkan Aslan şi Mehmet Ulker au fost suspendaţi pe viaţă de ITF după ce au fost găsiţi vinovaţi de manipulare de scoruri la unele meciuri în beneficiul mafiei pariurilor. Cei doi întârziau introducerea scorurilor în dispozitivele PDA. În acelaşi timp, transmiteau prin telefon scorurile altor persoane, iar acestea pariau live, cunoscând ce se întâmplase în punctul respectiv. De asemenea, arbitrii suspendaţi introduceau false scoruri de egalitate în dispozitivul PDA. Ei au fost primii oficiali suspendaţi, căci apoi lista s-a mărit.
Cine este Carpen
- S-a născut la 24 noiembrie 1986.
- A început tenisul la vârsta de 5 ani
- Jucător de mâna dreaptă
- Cea mai bună poziţie ocupată la simplu: 1.088, la 26 noiembrie 2007
- Cea mai bună poziţie ocupată la dublu: 274, la 24 octombrie 2015
- În ultimii ani ai carierei, el s-a axat doar pe dublu, cucerind 10 titluri ITF. Ultimul titlu a fost cucerit în 2015.
- Ultimul meci oficial: 23 septembrie 2015, când a pierdut în primul tur al probei de dublu din cadrul challenger-ului de la Sibiu.
Campion la Australian Open, prins
Cel mai sonor nume căzut în mâna investigatorilor este un campion de Grand Slam la juniori, titlu ce poate deschide larg porţile către succes. Oliver Anderson, în vârstă de 18 ani, campionul en titre al Australian Open, la simplu juniori, a fost pus sub acuzare pentru că ar fi trucat un meci în luna octombrie, la un turneu challenger, în favoarea mafiei pariurilor. Poliţia îl acuză pe tânărul jucător că, la cererea unei persoane, a pierdut în mod deliberat primul set al meciului din turul I de la Traralgon Challenger, pe care l-a disputat împotriva altui australian, Harrison Lombe. Anderson a pierdut primul set cu 4-6, dar le-a câştigat pe următoarele două, cu 6-0, 6-2. El a fost eliminat în manşa următoare.
Murray, contra trişorilor
Cel mai vehement luptător contra trişorilor din tenis e liderul ATP, britanicul Andy Murray. Acesta e dezamăgit de amploarea cazurilor de acest fel, însă vede o parte pozitivă în faptul că vinovaţii au început să fie prinşi. „Ar fi fost mult mai rău pentru viitorul tenisului dacă lucrurile ar fi continuat şi nimic nu s-ar fi întâmplat”, a spus Murray.
Cosac vrea implicarea poliţiei
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat că autorităţile statului, poliţia, ar trebui să se implice în cazul jucătorului Alexandru Daniel Carpen. „Noi avem comisia de disciplină şi cu siguranţă vom analiza cazul şi se vor lua cele mai dure măsuri. El ca senior trebuie dat ca exemplu ca să nu mai facă cineva prostiile astea. Asta reprezintă o pată foarte neagră peste ceea ce înseamnă tenis. Şi cu siguranţă ar trebui să se implice şi organele de anchetă, poliţia. E clar că flagelul trebuie tăiat de la rădăcină. Nu se poate aşa ceva. Cred că organele competente vor avea metodele de a-i trage la răspundere pe toţi, pentru că dacă au fost şi alţii trebuie scoşi în faţă şi daţi exemple negative”, a declarat Cosac pentru News.ro.