Gigi Becali se gândește iar să renunțe la echipă: ”Păi, ce, sunt idiot?”

Eșecul suferit acasă, cu 2-0, în fața Universității Craiova, l-a făcut pe Gigi Becali să se gândească iar la retragere. El spune că nu vrea să mai aducă bani de acasă. 

Gigi Becali e tot mai aproape de retragere (FOTO: Sportpictures)
Gigi Becali e tot mai aproape de retragere (FOTO: Sportpictures)

"Acum am altă mentalitate, nu mai sunt idiot. Eu, încet, încet, retragere, că doar nu o să dau banii mei la fotbal, nu dau. Banii mei, nu-i mai dau, ca să ştiţi. Pot să dau un milion, hai, două milioane, dar e mult două milioane. Dacă dau două milioane un an, doi, şi după aia al treilea an trebuie să dau iar două milioane din buzunar, la revedere, ia-o, Talpane, şi du-te cu ea, la CSA, la aramtă, la ce vrei tu! Păi, ce, sunt idiot? Dacă câştig, o ţin. Eu sunt deştept, eu stau la fotbal cât câştig bani. Dacă pierd bani, la revedere, luaţi-o! Unde scrie pe lumea asta că trebuie să dai trei milioane sau patru, pe care să-i pierzi. Nu scrie decât idiot! După aia pui egal idiot. Toţi oamenii care dau bani la fotbal şi pierd sunt idioţi. Să vezi acum: academia, desfiinţată, bine, nu desfiinţată toată, că sunt două academii acolo. Ce suntem proşti, 150.000 pe lună academia, nu, tată, 70.000 pe lună, academia. Imediat Tănase vândut, imediat toţi ăia care sunt... Păi ce, 500.000 de euro? Bă, 500.000 de euro pe lună sunt cât roata carului, bă! Ce, sunt nebun? Cum să dau 500.000 de euro banii mei? Vine luna, pac, 500.000, vine luna, pac, 500.000, bă, nebunule, e sărăcie, război, cum să dai tu, nebunule, 500.000 pe lună?", a spus Gigi Becali într-o intervenție telefonică la Pro Arena. 

Nu a vrut să comenteze incidentele cu Lucian Becali

El a vorbit și despre incidentul în care a fost implicat, la tribuna oficială a Arenei Naționale, nepotul său, Lucian Becali, care ar fi lovit un spectator: "Eu nu răspund pentru nepoţii mei, eu răspund pentru mine şi familia mea. Dacă face incidente, nu mai poate să fie preferat. Pentru mine, preferaţii sunt ăia care sunt cuminiţi şi care îşi văd de treaba lor. Dacă face incidente, nu mai e preferat. Eu nu sunt cu incidente. Nu mă întrebaţi pe mine de incidente de nepoţi.", a menționat omul de afaceri.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Canadianul Ismaël Koné, accidentat de jucatorul lui Qatar, Assim Madibo, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Neymar, Brazilia Scotia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
DSC 1043 jpg jpeg
Didier Deschamps si Kylian Mbappe (EPA) jpg
Thomas Partey (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Portugalia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
image
image