Luptă în trei pentru titlul de campioană în Liga 1

Ultima actualizare:

De mult nu am mai avut un campionat în care trei echipe să aibă șanse la titlu cu patru etape înaintea finalului întrecerii. Chiar dacă pe primul loc e CFR Cluj, programul pare să o avantajeze pe echipa situată pe locul 3, Universitatea Craiova. Click! vă prezintă toate calculele referitoare la titlu.

FCSB și Universitatea Craiova se vor întâlni peste 10 zile (FOTO: Sportpictures)
FCSB și Universitatea Craiova se vor întâlni peste 10 zile (FOTO: Sportpictures)

În acest moment, situația se prezintă astfel: CFR Cluj este lider, cu 48 de puncte. Pe locul doi este FCSB, cu 46 de puncte, iar pe trei Universitatea Craiova, cu 42 de puncte. Dacă studiem programul celor trei contracandidate până la finalul anului, observăm că oltenii au trei dintre cele patru meciuri rămase de disputat chiar pe propriul teren. Dintre acestea, două pot fi considerate simple, cu FC Voluntari și cu Farul, iar unul ca o adevărată finală: cel contra bucureștenilor de la FCSB. Cu o victorie în fața lor, nu doar că ar amenința serios poziția a doua, dar ar reuși să pună o presiune incredibilă și asupra adversarei din penultima etapă, CFR Cluj. Căci meciul se va disputa pe terenul campioanei, iar cum echipa lui Reghecampf nu va avea nimic de pierdut, ci doar de câștigat, e de așteptat ca ”alb-albaștrii” să joace totul pe o singură carte și, la cum evoluează ardelenii, să le iasă. Este adevărat, și cu această victorie, Craiova ar avea nevoie ca CFR să se mai încurce undeva pentru a lua titlul, însă dacă lui Andrei Ivan & Co le-ar ieși pașii, ar fi una dintre cele mai mari surprize din istoria Ligii 1, având în vedere ce distanță uriașă era între CFR și Universitatea în urmă cu doar trei luni.

CFR Cluj și FCSB depind doar de ele în lupta pentru titlu

CFR și FCSB sunt la mâna lor pentru cucerirea titlului. Numai că în timp ce clujenii par a avea o mână tremurândă, din care cad punctele precum grăunțele de nisip, cea a bucureștenilor pare a fi foarte fermă. Ca program, cele două au parcursuri asemănătoare: două meciuri acasă, două în deplasare, numai că FCSB are avantajul de a disputa pe propriul teren duelul decisiv cu clujenii, meci care este pus, parcă pentru tensiune maximă, exact în ultima etapă a campionatului. Până atunci, însă, ambele formații sunt obligate să treacă testul oltean, care se anunță înfiorător pentru FCSB, Bucureștenii se vor deslasa peste zece zile la Craiova, acolo unde, pentru a rămâne în cărți pentru titlu, sunt obligați să învingă cea mai în formă formație a acestei perioade.

În ceea ce o privește pe CFR, aceasta va întâlni pe Universtitatea în Gruia, acolo unde se pare că echipa se simte ceva mai bine în deplasare, însă dacă Dan Petrescu nu reușește să restabilească o legătură cu vestiarul, riscă să rămână în istorie drept antrenorul care a irosit cel mai mare avantaj din istoria play-off-ului în România.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net