România rămâne fără victorie în 2022

Ultima actualizare:

Pentru naționala României fiecare meci e un chin atât pentru jucători, cât și pentru fani. Nici partida de aseară, din Israel, nu a fost diferită. După ce au condus la pauză cu 2-0, românii au fost egalați în repriza a doua, scorul final, 2-2, făcând ca selecționerul Edi Iordănescu să rămână fără victorie, dar cu multe griji.

Cicâldău a deschis scorul în Israel (FOTO: Sportpictures)
Cicâldău a deschis scorul în Israel (FOTO: Sportpictures)

Tricolorii au început foarte bine meciul și în minutul 9, Cicâldău, cel mai bine cotat jucător din lot nostru – are o valoare de 9 milioane de euro pe transfermarkt.com – a deschis scorul. El a fructificat o pasă foarte bună primită de la Dennis Man, care l-a angajat în careu cu o diagonală de peste 30 de metri. Elanul gazdelor avea să îi coste pe israelieni. Căpitanul Vlad Chiricheș a ”furat” o minge la mijlocul terenului, a înaintat spre careul gazdelor cu balonul la picior și, cum este unul dintre puținii jucători care conduc mingea având capul sus și nu numărând firele de iarbă de pe gazon, l-a văzut liber pe partea dreaptă pe Dennis Man, care a pătruns în careu și l-a executat precis pe portarul advers în minutul 23.

În repriza secundă, românii au fost inexistenți

În repriza secundă pe teren au intrat parcă alte formații. Israelienii au fost foarte deciși să atace, iar noi foarte nehotărâți să ne apărăm. Așa că primul gol al gazdelor a venit firesc, Dabbur marcând cu capul după un corner în minutul 56, profitând de o clipă de uluială a apărătorilor noștri, care au uitat că pentru a respinge o minge centrată pe sus de la colț trebuie să te desprinzi de sol. Când meciul părea a se scurge spre o victorie chinuită a noastră, pentru că în a doua repriză românii nu au mai jucat aproape nimic din punct de vedere ofensiv, a venit golul egalării, marcat în minutul 85 de același Dabbur, care l-a învârtit pe nou-intratul Rus așa cum se învârteau călușarii pe vremuri la serbările populare.

Partida s-a încheiat cu un rezultat de egalitate firesc după desfășurarea ostilităților, dar foarte îngrijorător pentru viitorul naționalei noastre, care va juca în iunie în Liga Națiunilor.

Au jucat pentru România: Niţă – Manea, Chiricheş (Nedelcearu '46), Burcă, Toşca (Bancu '58) – Cicâldău (Bordeianu '58), M. Marin (Rus '79), Olaru (Octavian Poepscu '79) – Mihăilă, Ivan (Alibec '58), Man. Selecţioner Edward Iordănescu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net