Pe urmele tatălui: fiul cel mare al lui Wayne Rooney, erou la United
Numele Rooney continuă să fie unul cu greutate la Manchester United, club la care este angrenat și fiul cel mare al lui Wayne Rooney, Kai. Cel din urmă a fost personajul principal în cel mai recent meci disputat de echipa U18 a clubului, unde a marcat, marți, nu mai puțin de patru goluri în victoria cu Burnley, scor 6-0.

Practic, la doar 16 ani și purtător al numărului 9 pe tricoul său, fiul lui Wayne Rooney a făcut spectacol pe teren, în condițiile în care joacă, de asemenea, în vârful atacului. De la începutul acestui sezon, Kai Rooney a evoluat de trei ori în Premier League U18, pe 17 octombrie marcând singurul gol al echipei sale, în meciul împotriva lui Nottingham Forest, 1-1. În victoria cu 6-3 împotriva lui Liverpool, din 24 octombrie, s-a aflat pe teren mai bine de o oră, aducându-și contribuția cu o pasă decisivă. În acest moment, echipa U18 a lui Manchester United se află pe locul al doilea în clasamentul de fotbal.
Va împlini, săptămâna viitoare, 17 ani
Cât despre Wayne Rooney, tatăl, acesta rămâne o legendă a clubului Manchester United, al cărui tricou l-a îmbrăcat de 559 de ori, având 253 de goluri, în perioada anilor dintre 2004 şi 2017, în vreme ce la naționala din Anglia a adunat nu mai puțin de 120 de apariții, înscriind de-a lungul timpului de 53 de ori. Câştigător de cinci ori al Premier League, fostul jucător a cucerit şi o Ligă a Campionilor, adjudecându-și practic toate trofeele posibile alături de „diavolii roșii”. Format la Everton, Wayne Rooney, între timp ajuns la 41 de ani, a debutat ca fotbalist profesionist pe când avea vârsta de 16 ani şi nouă luni - prin comparație, Kai Rooney, unul dintre cei patru copii ai săi, va sărbători, săptămâna viitoare, împlinirea vârstei de 17 ani.




































