Prima reacție a lui Lionel Messi, după ce a devenit campion mondial

#CM Qatar 2022

Cel de-al treilea titlu mondial din istoria Argentinei a fost primul pentru Lionel Messi, care la cei 35 de ani ai săi, a anunțat cum Campionatul Mondial din Qatar va fi ultimul la care participă. Faptul că fotbalistul lui Paris Saint-Germain a reușit să ridicie deasupra capului cel mai râvnit trofeu din lume este o încununare cum nu se poate mai bună pentru întreaga sa carieră, lucru celebrat cu mare fast pe întreg globul. 

Lionel Messi a câștigat tot ceea ce putea câștiga la nivel de trofee (FOTO: Getty Images)
Lionel Messi a câștigat tot ceea ce putea câștiga la nivel de trofee (FOTO: Getty Images)

„CAMPIONI MONDIALI! Am visat la titlul ăsta de atât de multe ori, mi l-am dorit atât de mult încât nu realizez deocamdată ce am reușit. Nu-mi vine a crede. Îi mulțumesc foarte mult familiei mele, le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și tuturor celor care au crezut în noi.  Am demonstrat, încă o dată, că argentinienii pot obține tot ce își propun atunci când luptă împreună. Este meritul grupului, am câștigat pentru că am luptat împreună pentru îndeplinirea aceluiași vis, pe care îl aveau toți argentinienii. Am reușit! Hai, Argentina! Ne vom revedea foarte curând”, a scris Lionel Messi pe contul său de Instagram.
Postarea lui Lionel Messi a depășit 38 de milioane de aprecieri și un milion de comentarii, la ea reacționând oameni de pe toată Planeta, inclusiv actuali sau foști coechipieri și cluburi de fotbal. „Mândri de tine”, a notat fostul club al său, FC Barcelona și „Mândri de tine, Leo” a completat și actualul, Paris Saint-Germain, în urma reușitei de la CM 2022.
Dacă Argentina a reușit să cucerească pentru a treia oară Cupa Mondială, după triumfurile din 1978 și 1986, în cazul lui Lionel Messi, trofeul a încununat tot ceea ce putea câștiga, atât la nivel de club, cât și la echipa națională. Evaluat la 50 de milioane de euro în acest moment, Lionel Messi se bucură la naționala Argentinei de niște cifre impresionante: 172 de selecții în tricoul sud-americanilor și 98 de goluri înscrise, în întreaga sa carieră la prima reprezentativă a țării sale. Rezultatele de la CM Qatar 2022 sunt disponibile aici.       

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
1 florin piersic png png
image
image
image
image
image
image
Andy Murray (EPA) jpg
Gloria Buzau Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net