Schimbare de planuri pentru Moldovan, fără meci la Atlético. Cu cine semnează
Horațiu Moldovan e la un pas distanță să își încheie socotelile cu primul eșalon spaniol, acolo unde a întârziat să-și facă debutul în tricoul lui Atlético Madrid. Concret, portarul în vârstă de 26 de ani a stârnit interesul unei grupări din Serie B, urmând să bată palma cu US Sassuolo, formație recent retrogradată.
Transferat la Atlético, în luna ianuarie, pentru suma de 800.000 de euro, Moldovan nu și-a găsit locul la gruparea spaniolă din La Liga, nefiind preferat de Diego Simeone, care nu i-a dat șansa vreunei partide oficiale, toate reflectoarele fiind pe Jan Oblak. De altfel, la începutul verii, portarul român declarase că își dorește să meargă la o echipă unde să poată evolua, ca mai apoi să fi primit mici semne de încurajare de la Atlético, acolo unde a evoluat în mai multe amicale.
Ar petrece minimum un sezon în eșalonul secund italian
Primele informații indică un transfer de cel puțin un sezon, sub formă de împrumut, miza financiară fiind de 1,2 milioane de euro, împărțiți în două tranșe, venitul românului fiind aproximat la peste jumătate de milion de euro. De altfel, situația delicată de la echipa de club i-a afectat lui Moldovan și șansa de a evolua la EURO 2024, acolo unde, deși făcuse față în preliminarii, a fost înlocuit de Florin Niță.
„Sassuolo a ales să se concentreze asupra lui Horațiu Moldovan, un tânăr portar român care este, acum, la Atlético Madrid. Moldovan a ajuns la Madrid, în urmă cu doar șapte luni, dar pare că aventura sa acolo este ca și încheiată.
Negocierile dintre Sassuolo și Atlético Madrid sunt deja într-o fază avansată, în ciuda unor complicații apărute în legătură cu comisioanele agenților implicați în negocieri”, notează Calcio Mercato. Estimat la o valoare de 2,5 milioane de euro de către Transfermarkt, Moldovan are, teoretic, un contract valabil până la jumătatea anului 2027 cu Atlético.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!