Ioana Năstase, sărbători de vis cu Ilie: „Fac Crăciunul în pijamale, în Bucovina!". Mesajul pentru Marica!
Ioana și Ilie Năstase au parte de Sărbători de vis în frumoasa Bucovină. Cei doi au uitat de ultimele scandaluri și petrec împreună ca doi porumbei Sărbătorile, în pijamale, la o cabană de vis.
Fostul mare tenisman Ilie Năstase e în mare formă și sparge și leme după coronavirus, pentru soțioara, Ioana Năstase, care-l așteaptă în pijamale sexy, lângă șemineu. Ioana a acordat un interviu în exclusivitate, pentru click.ro, din inima Bucovinei, unde cei doi vor rămâne până după Sărbători.
- Ioana ai parte de Sărbători de vis alături de Ilie în Bucovina . Ați lăsat la o parte divergențele? Cum vă înțelegeți și cum e atmosfera de Sărbători?
Aici, ninge de două zile ca în povești. Vom face și Revelionul aici, stăm până în ianuarie. Sunem doar noi doi, fratele meu și soția lui. E idilic aici, un loc deosebit, de vis, cum nu am mai văzut de mult. Suntem într-un loc de poveste, la o căsuță, cu saună și jacuzzi, și tot confortul. Eu îmi planific în fiecare an unde voi face Sărbătorile și anul acesta mi-am dorit să stau să mă relxez într-o cabană la munte, în pijamale, eu și cu familia mea. Și uite că fix de toate acestea am avut parte. E și un loc uimitor, încărcat de tradiții aici.
„Am peste 50 de perechi de pijamale din saten”
- Faceți Sărbătorie în pijamale să înțeleg? Am văzut că ai postat și fotografii cu tine pe Instagram, de la balcon...
Așa este! Eu am o obsesie pentru pijamale. Pijamale și pantofi, astea sunt fobiile mele mari! Nu voi dormi niciodată două seri la rând în aceleași pijamale. Cred că am peste 50 de perechi de pijamale. Am patru apartamente pline ochi cu pijamale. Nu există pijamale din bumbac la mine, nu port așa ceva. Eu am numai pijamale din dantelă și saten. Mi se par feminine, așa ceva trebuie să poarte orice femeie. Să fie sexy, să se simtă bine în pielea ei.
„Ilie taie și cară lemne după coronavirus”
- Cum se simte Ilie după coronavirus? Mai are probleme, a acuzat ceva simptome post Covid după spitalizare?
Ilie e mai bine ca înainte! Nu știu ce i-au băgat în spital, ce tratamente i-au făcut, dar e într-o formă de zile mari! Taie și cară lemne toată ziua, pentru că eu sunt cu șemineul. Eu nu concep să nu am șemineu în casă. Îmi place să stau lângă șemineu, să beau un vin fiert și să mă relaxez. În pijamale, evident! Am stat în pijama toată ziua de când suntem aici, de dimineață până seara, am lenevit. Am ieșit și în club puțin.
- Ce-ți dorești pentru anul care vine?
Îmi doresc sănătate și liniște sufletească! Mai am un vis însă. Acea căsuță la munte pe care vreau să o construiesc. Am cumpărat deja terenul, iar anul viitor începem construcția. Poate facem și noi o pensiune de vis, ca aici, în Bucovina.
- Anul acesta și tu și Ilie ați avut parte de multe scandaluri și conflicte. Ce mesaj ai pentru nașul Ciprian Marica de Sărbători?
Lui Ciprian Marica îi doresc Sărbători fericite și tot binele din lume! Este ultima dată când o să mai vorbesc despre el! Acum sunt o femeie puternică și ce vine, să vină!
Ilie Năstase, la spital după ce fost trădat de nașul Marica
În iunie 2020 se înrudeau, devenind naș și fin, iar acum nici nu-și mai vorbesc. Ilie Năstase a ajuns, luna trecută, la spital de supărare, atunci când aflat că fost îndepărtat de Ciprian Marica din fundația care-i purta numele!
„Nu-mi vine să cred ce mi-a făcut Ciprian Marica! Mi-a luat baza Voința, m-a scos din fundație! M-a anunțat acum avocatul. Am și probleme cu inima, am bypass, nu mă simt prea bine… L-a băgat pe taică-său în Fundația mea, imediat ce m-a scos pe mine! Și pe unchiul lui l-a introdus, nu-mi vine să cred!”, a declarat Ilie Năstase, pentru prosport.ro.