Willy William vine în România. Cu ce vedetă de la noi este bun prieten?

Ultima actualizare:

Interpretul unor hit-uri precum „Ego” sau „Trompeta” vine în România, luna viitoare. Willy William a decis să ajungă la noi în țară, la Râmnicu Vâlcea, unde solistul nu numai că se va întâlni cu fanii, dar și cu artiștii care vor concerta la WeLoveMusic Festival.

image

Unul dintre invitații de anul acesta de la WeLoveMusic Festival este Willy William, interpretul unor hit-uri precum „Ego” sau ”Trompeta”, pe care artistul le-a lansat de-a lungul timpului. Toată lumea îl așteaptă pe artist, însă există și o vedetă foarte încântată de venirea acestui.

Mario Joy abia așteaptă întâlnirea cu Willy William

Este vorba de interpretul hit-ului „California”, solistul Mario Joy, care va cânta și el la acest festival într-una dintre cele trei zile. Evenimentul are loc pe platoul Fețeni de la Râmnicu Vâlcea, în perioada 18-20 august. După întâlnirea lui Adi Sînă cu Thomas Anders, despre care tot noi am scris, iată că alt artist de la noi abia așteaptă să concerteze la WeLoveMusic Festival. Și asta pentru că Mario Joy abia așteaptă să-și întâlnească idolii și prietenii din showbiz-ul muzical.

Mario Joy și Willy William
Mario Joy și Willy William

„E prima oară când particip la WeLoveMusicFestival, mi-ar fi plăcut să particip și la prima ediție de anul trecu. Nu știu cât voi cânta, probabil 20 de minute, habar nu am. Mi-aș fi dorit și anul trecut să fiu acolo. Vin artiști pe care eu i-am ascultat  în copilărie, în adolescență. Cel puțin, Modern Talking, la 5 ani, eu asta fredonam, în engleză, perfect: „You’re My Heart, You’re My Soul”. Am copilărit cu Modern Talking și cu acești artiști. Nu mai zic când crescusem deja, vorbesc de East 17, Snap! și alții. Iar cu Willy William mă cunosc. Am cântat cu el la Europa Plus Festival. Am stat de vorbă cu el, atunci, vreo două zile. Acum, sper să mă mai recunoască, că au trecut 4-5 ani de atunci. Dar abia aștept să ajung, să vedem în ce seară voi cânta”, ne-a mărturisit Mario Joy.

Willy Willam va veni în România
Willy Willam va veni în România

Noi surprize la WeLoveMusic Festival

Mai este foarte puțin până la cel mai tare festival de muzică de la Râmnicu Vâlcea! A doua ediție de We Love Music Festival va fi incendiară! Ediția din acest an, care se va desfășura la Platoul Fețeni – Râmnicu Vâlcea în perioada 18-20 august 2023, are multe de oferit, iar organizatorii de la Sprint Music au reușit să realizeze mix-ul perfect pentru 3 zile pline de muzică bună și distracție pe cinste.

Lista completă a artiștilor care vor urca pe scenă la cea de-a doua ediție We Love Music Festival s-a anunțat! Așa că line-up-ul a fost dezvăluit de către organizatori, iar publicul se va bucura pe Platoul Fețeni de la Râmnicu Vâlcea de prezența următorilor artiști: Thomas Anders de la Modern Talking, Willy William, East 17, Snap!, Mr. President, La Bouche, S.T.S.B. aka Fun Factory, Faydee, Cappella, Fab Morvan aka Milli Vanilli, Connect-R, DJ Project x Ioana Ignat, N&D, L.A., Holograf, Pepe, Johny Romano, Mario Joy, Akcent, Alb Negru, Corina, What’s UP, Simona Nae, MC Dylma&DJ Pappa M. DJ Dark & DJ Mentol, DJ Professor, Adrian Șaguna, Cristi Nitzu. Iar o altă surpriză va veni foarte curând căci se va anunța programul pe zile.

„A doua ediție din WeLoveMusic Festival o să fie o ediție fantastică, din punctul nostru de vedere. Venim deja cu experiența primei ediții. O ediție foarte reușită! O ediție la care au participat peste 20.000 de oameni. Anul acesta așteptăm mai mult public pe platoul Fețeni, din Râmnicu Vâlcea”, a declarat Marius Chină de la Sprint Music, unul dintre organizatorii principali ai festivalului aflat la a doua ediție.

Ambasadorii și prezentatorii We Love Music Festival sunt, așa cum ne-am obișnuit încă de la prima ediție, Liana Stanciu și NiCK nnd.

Artiștii au făcut furori la prima ediție We Love Music Festival de anul trecut

Prima ediție a acestui festival a adus la un loc un public de 20.000 de participanți, care au reușit să își găsească ritmul preferat, la cele 2 scene din incinta acestuia. Muzica a răsunat non-stop în cele 4 zile memorabile, atmosfera din timpul a peste 30 de show-uri live fiind incendiară! Nume precum Ricchi E Poveri, ATB, Ronan Keating, Outlandish, Blue, Jay Sean, Connect-R, DJ Project au făcut un show de zile mari, iar publicul i-a răsplătit cu ropote de aplauze și o energie debordantă. Încă se mai găsesc bilete la We Love Music Festival 

Există și pachete speciale pentru prieteni Friens Pack – 4 abonamente la preț de 3. Ia-ți pachetul 3+1 gratis și bucură-te de experiența unui festival de neratat alături de prietenii tăi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net