Anca Ţurcaşiu, pusă la grea încercare: fostul soț, la nunta fiului cu cea despre care se spunea că i-a fost amantă

Ultima actualizare:

Anca Ţurcaşiu a trecut prin unele dintre cele mai frumoase momente din viaţa ei, după ce fiul său, Radu, s-a însurat cu iubita sa, la finalul lunii aprilie. Însă ziua nunţii nu a fost una foarte uşoară pentru cântăreaţă, iar asta din cauza faptului că a fost pusă faţă în faţă cu iubita fostului soţ.

Anca Ţurcaşiu foto: instagram
Anca Ţurcaşiu foto: instagram

A fost bucurie mare în familia Ancăi Ţurcaşiu, când fiul ei şi iubita lui s-au cununat civil, în urmă cu mai bine de o săptămână, la Primăria Sectorului 6, din Bucureşti. Cântăreaţa de 52 de ani a făcut declaraţii emoţionante despre nora ei şi a spus că are doi copii acum. 

,,Sunt in al nouălea cer. De astăzi (n.red: 29 aprilie), am doi copii, nu unul. Fiul meu s-a căsătorit civil cu aleasa inimii lui. O fată frumoasă, deșteaptă cu care se iubește de trei ani. Andreea este asistent universitar, predă la facultate, iar Radu este student la Pedagogie și instructor de snowboard.

Locuiesc împreună, și-au dorit enorm o familie, iar în septembrie vor avea și nunta. M-au întrebat toți dacă nora mea este însărcinată, dar pot să vă spun că nu. Cel puțin așa știu eu, dar cine știe ce surprize îmi pot face", a declarat Anca Țurcașiu, pentru Click!.

Cristian Georgescu, cu iubita la nunta fiului

De la ceremonie nu putea lipsi nici tatăl lui Radu, fostul soţ al Ancăi, medicul Cristian Georgescu. Întâlnirea dintre cei doi foşti soţi s-a dovedit a fi una grea, pentru că bărbatul a venit alături de iubita sa, cea despre care s-a spus că ar fi fost amanta lui şi ar fi dus la divorţul dureros de Anca Ţurcaşiu. 

Cele două au încercat, probabil, să se comporte civilizat una cu alta şi să nu lase trecutul să strice ziua cea mare a lui Radu şi a noii sale soţii. Clar este că Anca a fost toată numai un zâmbet, aşa cum arată şi imaginile publicate de cântăreaţă pe contul său de Instagram. Şi Radu şi tatăl lui au fost extrem de fericiţi în pozele făcute împreună, iar fiul Ancăi şi soţia lui apar şi alături de iubita lui Cristian Georgescu. 

Anca Ţurcaşiu, despre divorţ: "Şocul este atât de puternic"

Vestea divorţului dintre Anca Ţurcaşiu şi Cristian Georgescu a venit pe neaşteptate, în 2020. Cei doi s-au despărţit după 22 de ani de căsnicie, iar motivul ar fi fost chiar infidelitatea medicului. 

Solista, care a împlinit recent 52 de ani, a recunoscut că totul a fost un şoc puternic pentru ea. Anca a povestit, într-un interviu, că a trebuit să ia viaţa de la capăt la 50 de ani, dar s-a surprins pe ea însăşi când a realiza că este o fire puternică şi când a văzut câte s-au schimbat în bine. 

Nimeni nu crede acest lucru (n.r. că există viață după o despărțire), șocul este atât de puternic de fiecare dată când ți se schimbă viața. Ieși din niște automatiste, este greu să faci o schimbare majoră, doar oamenii puternici reușesc să facă acest lucru. Nici nu mi-am dat seama cât sunt de puternică, nu aveam o părere foarte bună despre mine”, a povestit, acum ceva vreme, Anca Ţurcaşiu. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner tata denisa manelista png
banner Niculina Stoican png
banner nick radoi png
George Constantin
catherine o hara captura video jpg
banner Anca Turcasiu png
image png
BeFunky collage (19) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net