Andreea Bălan e în culmea fericirii! Și-a însoțit iubitul la Wimbledon: „Sunt împlinită cum nu am fost niciodată!"

#Exclusiv Click!

Andreea Bălan (40 de ani) traversează cea mai fericită perioadă a vieții ei. De când se iubește cu jucătorul de tenis Victor Cornea, artista este foarte fericită și împlinită.

Cei doi sunt acum împreună la Wimbledon, acolo unde vedeta și-a însoțit partenerul de viață care îi aduce zâmbetul pe buze. Victor Cornea este pe panoul principal și va juca miercuri la Wimbledon. Click! a stat de vorbă cu artista cu puțin timp înainte ca Andreea Bălan să plece din țară.

Tocmai ce te-ai întors dintr-o vacanță cu fetele din Dubai!

Am filmat trei videoclipuri în Dubai. Pe unul deja l-am lansat, urmează să mai lansez două. Mă pregătesc intens pentru Sala Palatului, pe 16 octombrie, un spectacol unic, foarte emoționant, "Povestea sufletului meu", pentru că implinsc 30 de ani de carieră și deja costumele sunt gata, acum mă apuc de grafică și de repetiții. Cu mult timp înainte pentru că vreau să iasă totul perfect. Biletele se găsesc pe iabilet.ro.

Ai invitați speciali la spectacolul aniversar?

Da! Aurelian Temișan, Mira, Jo, Liviu Teodorescu și Iuliana Beregoi! Sunt invitații mei speciali și o să fie un spectacol superb!

După vacanța din Dubai urmează o escapadă cu Victor, la Wimbledon!

Plec la Wimbledon o săptămână! Victor e pe tabloul principal. Și apoi încep repetițiile!

Ai mai fost și ți-a plăcut foarte tare, ai făcut și un vlog de acolo...

Am fost la Roland Garros acum 3 săptămâni!

Da, spuneai tu că îți dorești foarte tare și că e un vis împlinit. Am văzut că fetițele tale au și echipament de acolo!

Păi le iau de fiecare dată pentru că sunt chestii unice pe care nu le găsești  decât acolo pentru că sunt inscripționate cu siglele respective!

Ele fac tenis amândouă, și Ella și Clara?

Da! Fac tenis amândouă dar nu de performanță!

Cine e cea mai talentată dintre ele?

Amândouă! Au început amândouă odată! Dar nu fac de performanță! Fac mai multe activități opționale și vedem după aceea!

Cât de fericită ești acum?

Cea mai fericită și împlinită cum nu am fost niciodată pentru că abia după 35 de ani trăiești, poți și ești capabil să trăiești o iubire cu adevărat matură și liniștită. Până la 35 te lupți, tu cu tine și cu alții.

Mama ta te ajută foarte tare cu fetițele!

Dacă nu ar fi mama, eu nu aș putea să fiu aici, acum. Nu aș putea să fac nimic!

După Wimbledon, tu și Victor vă gândiți să mergeți amândoi într-o vacanță care  să nu aibă legătură cu tenisul?

Jucătorii de tenis nu au  vacanță decât în decembrie!

Până atunci mergi cu el unde se poate, nu?

Merg eu la el, da!

Cum te întreții vara asta?

Cu dans mult!

Ai multe spectacole în perioada asta?

Nu mai e ca pe vremuri, 30-40 spectacole...

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net