Aylin Cadîr: “Oamenii tind să te oglindească și îți răspund așa cum îi tratezi și tu“

O urmărești în serialul „Fără Urmă“, în rolul Marei, o femeie curajoasă, a cărei viață este dată peste cap de pierderea celor dragi. Dincolo de camerele de filmat, Aylin Cadîr își găsește echilibrul în familie, alături de soțul ei, Traian, și de cei doi fii, Pavel și Amza. Într-un interviu acordat revistei „Click! pentru femei“, actrița vorbește despre provocările profesiei, despre fata care a plecat de acasă la 17 ani, despre oamenii pe care îi prețuiește și despre lucrurile simple care o fac fericită.

Foto: PROTV

„Fără Urmă“ este un serial cu mult suspans, secrete și răsturnări de situație. Ce te-a atras prima dată la poveste?

Prima mea întâlnire cu textul a fost cu secvența de la casting și mi-a plăcut că nu era nimic lăsat la întâmplare și că îți dădea spațiu să îi dai propria interpretare. Apoi, mi-a plăcut personajul pentru care eram chemată, știam că aș putea face o treabă bună cu ea. În plus, mi-au mai plăcut și oamenii din spatele proiectului.

Cum o descrii pe Mara, personajul pe care îl joci în serial? Cine este ea, dincolo de faptul că este soția lui Barbu?

Nu știm multe despre trecutul ei, știm că e singură, nu are părinți și nici frați sau surori. Este o femeie directă, curajoasă, asertivă. Toată viața ei, tot universul ei sunt Codrin, fiul ei, și Barbu, soțul ei. Odată ce îi pierde, întrebarea rămâne validă: cine este Mara fără cei doi care erau tot rostul și sensul ei în viață? Ce se întâmplă cu femeia asta? Cum reușește ea să trăiască mai departe? Practic asta vedem în acest sezon.

Foto: PROTV

Te-ai regăsit în Mara? Ce este complet diferit între voi două?

Cu orice personaj cu care mă întâlnesc încep un fel de „dans‟ în care la final ajungem să ne contopim, să rămânem una singură. Ea devine eu, eu devin ea. Toate personajele mele sunt o parte din mine care datorită lor iese la lumină, dar și ele prind viață prin mine.

Sunt multe lucruri pe care eu le-aș face altfel decât Mara, dar asta pentru că eu nu trec prin ce trece ea. Și exercițiul e chiar ăsta: „Ce aș face eu dacă aș trece prin ce trece Mara?‟. Nu știu dacă m-aș lua la bătaie cu asistentele de la spital, de exemplu… Dar mă bucur că prin Mara am putut descărca partea asta din mine, la fel ca multe altele.

Foto: PROTV

Pentru cine nu a descoperit încă serialul „Fără Urmă“, ce ai spune ca să-l convingi să-l urmărească, fără să dezvălui nimic din poveste?

Avem parte de un scenariu foarte bun, de personaje complexe și interesante și de o echipă super profi în spate care ia în serios spectatorul de azi. Eu de asta m-aș uita. Bine, eu m-aș uita și pentru că distribuția mi se pare foarte bună, dar nu vreau să ziceți că sunt subiectivă.

„Viața mea stabilă și iubirea soțului meu au fost ancora mea“

Ai plecat din Constanța foarte tânără și ai intrat în lumea muzicii, apoi ai ajuns la teatru și film. Cât de diferită este Aylin de astăzi față de fata care pleca de acasă la 17 ani?

Aș zice că sunt așa cum și-ar fi dorit Aylin de la 17 ani să ajungă să fie. Iar Aylin de acum zice că, în esență, nu m-am schimbat așa de mult. Sunt în continuare curioasă și în continuare mă las surprinsă de lucrurile pe care le trăiesc. În continuare nu mă iau foarte în serios și mă bucur de ce trăiesc.

Privind în urmă, ce crezi că te-a ajutat cel mai mult să nu te pierzi într-o industrie atât de dinamică?

Viața mea stabilă și iubirea soțului meu au fost ancora mea.

Ai trecut prin muzică, televiziune, teatru și film. Dacă ai putea păstra un singur lucru din toate aceste experiențe, ce ai alege?

Îmi vine să zic teatru, apoi imediat îmi vine să zic muzică, apoi imediat vreau să zic film. Mi-e greu să aleg și nu văd oricum situația în care aș fi nevoită să o fac. Îmi plac lucrurile vii și conexiunile reale și cred că în toate mediile în care mă învârt, atâta timp cât am parte de asta, sunt în elementul meu.

Există un rol pe care îl visezi de mult și pentru care încă aștepți momentul potrivit?

Lucrurile sunt atât de mercuriale în meseria asta, așa că multă vreme nu mi-am dat voie să mă închipui într-un rol anume. Dar cred că aș face o treabă foarte bună într-un Puk din „Visul unei nopți de vară‟… Numai că nu văd încă regizorul care să mă distribuie pe mine în rolul ăsta și oricum nu l-aș face cu oricine.

Și mi-ar mai plăcea un rol de tipul personajelor centrale din „Thelma and Louise“, genul ăla de look, de libertate și de femeie aș vrea să am ocazia să joc.

Ce fel de personaje te atrag cel mai mult astăzi: cele în care te recunoști sau cele care te obligă să devii cu totul altcineva?

Mă atrag în egală măsură ambele, dar chiar și în personajele în care mă recunosc, odată ce le joc, devin de fapt altcineva. Mă pun în serviciul lor și o fac cu toată credința, le reprezint. Lucrez mult cu „dacă“, cu imaginarul și îl fac real. Într-un fel, o văd ca pe o joacă de oameni mari.

Mi-ar plăcea să am ocazia să mă joc mai mult în zona expresionistă, ca la Commedia dell'arte de exemplu, care te obligă la o anumită fizicalitate și mod de vorbire și de care am apucat să fac prea puțin de-a lungul anilor.

Foto: PROTV

Care este cea mai mare temere a ta atunci când începi un proiect nou?

Intru cu inima deschisă în orice nou proiect și am toată disponibilitatea să facem împreună cât de bine putem. Poate cea mai mare teamă este să nu fiu primită cu aceeași disponibilitate și deschidere, însă din fericire, nu am astfel de experiențe. Oamenii tind să te oglindească și îți răspund așa cum îi tratezi și tu.

Aylin Cadîr, despre fericirea de acasă: „O masă bună în familie“

După o zi de filmare, când lași personajele deoparte, cum îți place să-ți petreci timpul?

Sunt lângă băieții mei în rutina vieții noastre pe care o iubesc și care este totul pentru mine.

Care sunt lucrurile mici care te fac fericită într-o zi obișnuită?

O masă bună în familie, o întâlnire cu soră-mea, o întâlnire cu prietenele mele, la povești cu băieții mei… asta este fericire.

Cea mai mare calitate pe care o apreciezi la oamenii pe care îi ai aproape este…? Dar defectul pe care îl tolerezi cel mai greu?

Iubesc oamenii buni și muncitori care îți sar în ajutor și am câțiva astfel de prieteni. Sunt rari și prețioși. Defectul pe care îl tolerez foarte greu este probabil aroganța.

Ce te face să râzi cu adevărat și cine reușește cel mai ușor să te scoată dintr-o stare proastă?

Băieții mei reușesc să mă facă să râd cel mai des și își dau seama și când am nevoie de cheering up, și când am nevoie doar de o îmbrățișare. Când zic băieții mei, mă refer mereu la soțul meu, Traian, și la fiii mei, Pavel și Amza.

Ce pasiuni ai în afara actoriei și care dintre ele te ajută cel mai mult să te încarci?

În afara actoriei, locul unde îmi găsesc sens, rost și este o sursă de vitalitate pentru mine este în muzică. Fie că o cânt, fie că o ascult, fie că o dansez.

Ești genul care își planifică vacanța până la ultimul detaliu sau pleacă și vede ce se întâmplă?

Planific cât pot de mult, mai ales dacă plec cu copiii, dar mă las deschisă pentru ce ar putea apărea.

Ce ai moștenit de la părinții tăi și îți dai seama astăzi că te-a ajutat enorm?

Am moștenit foarte multe de la ei, de la fiecare altceva. Răbdare și calm de la tata, ambiție și rezistență de la amândoi, încrâncenare și nerv de la mama, o senzație de mulțumire cu viața și cu ce ai, de la amândoi. Îmi sunt toate de folos astăzi.

Editor: Raluca Toma