Bianca Drăgușanu își vinde apartamentul din Dubai. Ce preț uriaș cere pentru locuința de lux
Bianca Drăgușanu a luat decizia de a-și vinde apartamentul pe care îl deține în Dubai. Blondina a lansat anunțul prin intermediul unei postări pe Instagram, platforma de socializare pe care o folosește zilnic. Care este prețul cu care dorește să își vândă locuința, dar și motivul pentru care a recurs la această decizie, aflați chiar din declarațiile ei.
Bianca Drăgușanu a reușit după mulți ani să dea lovitura pe plan profesional și să ajungă în punctul în care să își facă toate poftele inimii, printre care a fost și dorința de a un apartament luxos în Dubai. Acum, vedeta dorește să îl vândă pentru a cumpăra un altul.
„Este un apartament foarte frumos”
Blondina și-a anunțat fanii că dorește să vândă apartamentul pe care și l-a cumpărat în Dubai, în urmă cu doi ani de zile. Recent, Bianca Drăgușanu a decis să-l pună la vânzare, iar prețul pe care îl cere este de 440.000 de euro.
„De mai bine de doi ani sunt proprietara unui apartament pe care l-am cumpărat în Dubai. Acum este gata și sunt fericită că pot să vă anunț că pot să-l și vând. Deci, cine este interesat să aibă un apartament în Dubai, poate să îmi scrie pe Instagram, pentru detalii. O să ziceți de ce îmi vând apartamentul din Dubai. Pentru că vreau o casă, poate și în Dubai, și în România. Deci, am un apartament studio în Aykon Tower, în Business Bay. Este un apartament foarte frumos, care poate intra și în Airbnb (....) Îl vând, prețul este foarte bun și urmează să fac investiții mai mari”, a explicat Bianca Drăgușanu, pe Instagram.
Vedeta a ținut să mai precizeze faptul că toate bunurile pe care le deține sunt cumpărate de ea, nu primite cadou, așa cum „ar spune unii”. A amintit, de asemenea, că poate dovedi acest fapt.
„Tot ce am, case, mașini și alte bunuri, sunt cumpărate doar de mine, deși unii ar spune că sunt primite cadou. Ar fi fost frumos, dar nu e adevărat! Și asta se poate demonstra”, este un alt mesaj publicat de vedetă, potrivit wowbiz.