Cât de romantic este BRomania? Când se vede tătic? „Sunt sigur că o să îmi schimbe viața într-un mod pe care nu pot să îl anticipez”
Matei Dima (37 de ani), alias BRomania, celebrul actor, regizor și creator de conținut, a fost foarte matinal sâmbăta trecută.






Vedeta și-a făcut apariția la brațul iubitei sale la un film de animație care a avut premiera VIP, mai precis a filmului “Looney Tunes: Ziua în care Pământul a făcut Bum!”, pentru că este lansat împreună cu casa lui de producție.
BRomania e plin de surprize și are noi proiecte pentru 2025 pe care abia așteaptă să le prezinte publicului. El se pregătește să lanseze un film nou iar prin vară va filma partea a doua pentru “Tati, part-time”.
“Da, urmează un film, “Combinații, nu relații”, la care am lucrat anul trecut, l-am scris împreună cu Letiția Roșculeț, ea l-a regizat, și noi sperăm să fie cea mai tare comedie de anul acesta. Este foarte autentic, despre tot ce înseamnă acum, în București, relații și combinații, din experiențe reale, adunate, din experiențe auzite și credem că este un film destul de curajos, se vor da foarte multe secrete, subiecte tabu pe care le abordăm și din punctul de vedere al bărbaților, scris de mine, și al femeilor, scris de Letiția. Cred că vor fi testate foarte multe cupluri!”, ne-a povestit Matei Dima.
“Nu ne testăm”
Dacă tot a adus vorba despre cupluri și relații testate, am fost curioși să aflăm mai multe despre relația lui cu iubita sa și dacă ei se testează sau se cunosc destul de bine deja.
“Nu ne testăm, suntem deschiși, suntem sinceri, comunicăm pe orice subiect. Lucrurile astea de teste cred că sunt atunci când ești mai micuț și ai mai multe nesiguranțe și nu știi ce vrei și poate vrei să descoperi. Noi suntem maturi, am trecut de o vârstă, nu mai stăm să ne jucăm, știm amândoi ce vrem… Da, sunt foarte romantic. Cu persoana potrivită cred că orice băiat este romantic”, a dat din casă Matei Dima care se vede tătic peste câțiva ani și chiar un tătic distractiv.
“Cred că mă văd tătic destul de curând”
BRomania mărturisește că își dorește să devină tătic și speră că acest lucru să se întâmple peste 2-3 ani. Și pentru că este adeptul filmelor de comedie sigur va știi cum să își distreze proprii copii.
“Ca tătic eu cred că cel puțin o să fiu un tătic fun (n.r.: distractiv) și sunt sigur că o să îmi schimbe viața într-un mod pe care nu pot să îl anticipez oricât aș plănui eu. Cred că mă văd tătic destul de curând, în doi-trei ani, cu siguranță!”, povestește BRomania, care este pregătit să devină părinte și să își asume responsabilitatea de tătic.
Urmează “Tati, full time”
După “Tati part-time”, în care a jucat Eva Măruță și care a fost un real succes, Matei Dima se pregătește din nou de filmări, de această dată pentru “Tati full time” și ne asigură că distracția va continua cu Alex Bogdan și Raluca Aprodu.
“Se face vara asta “Tati full time”, atunci filmăm. O să fie cu mai mulți copii și cu nași, și cu socrii, o să mărim familia și personajul lui Alex Bogdan împreună cu Raluca Aprodu o să aibă un nou născut, de aceea se și cheamă “Tati full-time”, mai spune BRomania, încântat și de succesul “Miami Bici2”, cel mai scump film pe care l-a făcut vreodată.