Cătălin Botezatu, legătură secretă cu Nuțu Cămătaru! „În mafia modei sunt numărul 1”

În urmă cu un an, numele lui Cătălin Botezatu apărea alături de cel al temutului Nuțu Cămătaru, într-un scandal ce avea să capete amploare. Designerul român a lăsat apele să se liniștească, iar acum a vorbit pentru prima oară despre ce s-a întâmplat, de fapt, când a fost asociat cu interlopul.

Pe scurt, totul s-a întâmplat în perioada pandemiei de COVID-19, pe când testarea elevilor din școli și licee era obligatorie. Statul român a organizat o licitație pentru a alege firmele care vor asigura distribuirea acestora, iar companiile câștigătoare, două la număr, au fost, întâmplător sau nu, deținute de ginerele lui Sile Cămătaru, respectiv de Cătălin Botezatu.

Vezi și: Secretele lui Botezatu! De ce nu mai îmbătrânește? Adevărul gol-goluț despre intervențiile estetice! «Fetele spun că sunt sexy așa!»

Testele rapide de salivă au costat milioane bune de euro, iar cele două firme trebuiau să le furnizeze și, implicit, să le livreze. Totuși, Cătălin Botezatu spune că nu a fost implicat în săvârșirea obligațiilor contractuale, iar vis-a-vis de imaginea sa mărturisește că nu îl deranjează asocierea cu Nuțu Cămătaru, făcută în perioada cu pricina.

Cum a ajuns Cătălin Botezatu să colaboreze cu Nuțu Cămătaru

Mai mult, fostul jurat de la „Bravo, ai stil!” transmite că îl respectă pe cunoscutul interlop, indiferent de ce s-a scris în presă, căci a lăsat să se înțeleagă că au o relație de mai mult timp decât s-ar fi crezut inițial.

Nu rata: Codin Maticiuc face și film despre Nuțu Cămătaru! E bătaie pe rolul principal: Bendeac sau Bobonete?

„Îl cunosc pe Nuțu Cămătaru, îl respect. S-a înțeles total greșit. Oamenii nu înțeleg. Eu îl cunosc pe Nuțu Cămătaru, îl respect indiferent de ce spun oamenii,  fiecare om care face ceva în viață își asumă. A fost o chestie totală eronată ca informație, vis-a-vis de niște contracte pe care anumite firme de-ale noastre le-au derulat, în care eu nu am niciun fel de implicare.

Da, există un holding, dar tot ce am derulat noi, a fost la vedere și este în continuare la vedere. N-a avut nicio legătură cu el, cu vreuna din firmele lui, nu a avut nicio chestie tangențială. Că ziarele au pus două numere sonore alăturate ca să dea wow, asta e iară pentru a face deliciul presei sau pentru a da naștere unor bârfe gratuite, dar nu avem nicio legătură în acele business-uri.

Nici măcar nu știu dacă domnul Nuțu Cămătaru și-a dus la bun sfârșit, sau firma, sau apropiat, că eu cred că nici nu a făcut el, a dus la bun sfârșit aceste afaceri. Astea sunt niște tâmpenii mai mari ca oricine, care au fost demontate la vremea respectivă secundă cu secundă și punându-se la dispoziție dovezi care i-au dărâmat pe toți.

Ca să vândă subiectul și pe urmă să se propage așa în undă, în cascadă, l-au băgat pe Botezatu, a făcut Botezatu și nu știu câte zeci de milioane și l-au băgat și pe Nuțu Cămătaru ca să zică: „Interlopul, interlopii, mafioții!'.

Nu sunt mafiot, sunt mafiot în sensul ăla bun și dacă m-ați alăturat și m-ați comparat cu Nuțu Cămătaru care e un om puternic, da, mă onorează și asta… Ce are Nuțu Cămătaru?! E om nemaipomenit! Și lui cred că i-am pus de-a lungul timpului multe chestii. O fi făcut omul ce o fi făcut, dar nu e chiar așa”, a declaat Cătălin Botezatu, pentru Fanatik.

Ciește și: Cătălin Botezatu, regele vacanțelor! Experiențele inedite trăite de designer în cele 10 destinații marcate

„Țara asta ar trebui să fie condusă de oameni bogați”

Cătălin Botezatu și-a continuat seria declarațiilor și a fost întrebat despre asocierea cu astfel de personaje. În acest sens, a clarificat situația și a explicat că România ar trebui să fie condusă de oameni bogați, care au luptat pentru averea lor, pentru că astfel nu ar mai exista lăcomie din partea politicienilor. Designerul nu se consideră un interlop, ci un „mafiot” în lumea modei, datorită relațiilor stabilite de-a lungul timpului. Muncește mult și nu regretă nicio secundă sacrificiile pe care le-a făcut pentru carieră.

„Nu! Totuși, interlopul e interlop! Poți să spui oligarh, da… Un om care are bani, un milionar sau care are un statut social, financiar, mai bun decât ceilalți, da, este un om bogat și nu e nicio rușine. Țara asta ar trebui să fie condusă de oameni bogați, pentru că dacă am avea o conducere și-n Senat, și-n Parlament, numai cu oameni bogați, n-ar mai fi nimeni tentat să fure, toată lumea ar face ceva pentru țară. O țară cu oameni bogați este o țară bogată (...).

Nu mă consider un interlop… Da, pot fi considerat un mafiot, da! Am relații, da, pot să fiu… În mafia modei sunt numărul unu, trăiesc într-o junglă în care sunt leul și mușc primul ca să nu mă muște nimeni nici măcar de călcâi.

Ce spune lumea nici măcar nu mă interesează! Eu știu cum sunt, eu știu ce fac, eu știu ce fac pentru societate, știu că n-am făcut rău nimănui, am făcut bine, am salvat vieți la propriu, am făcut case la propriu pentru oameni, las ceva în urma mea, mă lumea cunoaște în țară și peste hotare pentru minunatele mele evenimente.

Nu prea ai ce să-mi reproșezi… Eu mi-am sacrificat viața. Dă-mi un om, cel puțin din lumea fashion-ului, care și-a sacrificat viața personală, sănătatea, tot,  familia, pentru carieră… Nu mănânc cu zece guri, n-am zece neveste, n-am o sută de copii”, a mai spus el, pentru sursa citată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net