Ce a făcut Maria Constantin, cu doar câteva zile înainte de petrecerea de nuntă! Vedeta le-a arătat fanilor
Nuntă mare în showbiz-ul românesc, la final de săptămână! Maria Constantin (35 de ani) și Robert Stoica vor avea petrecerea de nuntă, după ce în urmă cu mai bine de o săptămână cei doi s-au cununat, atât civil, cât și religios, în prezența celor dragi.
Îndrăgita cântăreață de muzică de petrecere și partenerul său de viață se iubesc de trei ani, iar timpul le-a dovedit că sunt făcuți unul pentru celălalt. Prin urmare, au ales să se căsătorească! Așadar, vinerea aceasta, pe 4 august, Maria Constantin și Robert Stoica vor petrece alături de invitații prezenți, până în zorii zile, la localul de lux al lui Gabi Bădălău, din Bolintin – Vale.
Așa că, vedeta, este în forfota pregătirilor pentru marele eveniment de vineri seară! Conștientă de faptul că trebuie să arate perfect, Maria Constantin a fost deja la salon să își facă manichiura și pedichiura. Mândră din cale-afară de actuala sa manichiură, aceasta le-a arătat și fanilor cât de simple și elegante sunt unghiile sale.
Rochie de mireasă de cinci stele
Contactat de Click!, recent, designerul de modă Florin Burescu, cel care i-a făcut rochia de mireasă Mariei Contantin, ne-a oferit câteva detalii:
„Pot spune că este o rochie unicat cu diamante fine și aplicații din dantelă franțuzească. Inclusiv voalul este unul atipic. Mai este foarte puțin până la marea petrecere, așa că, încă puțină răbdare”.
Click! spune
Maria Constantin a fost căsătorită prima dată cu Ciprian Vasile Tapotă, din 2008 până în 2014 . Cei doi au un băiat împreună, Codrin (14 ani). Al doilea mariaj a fost cu fostul rugbist Marcel Toader, dar relația lor s-a terminat cu o serie de scandaluri și replici dure, în anul 2017, după numai 2 ani de căsnicie.