Ce nu consumă soprana Iana Novac în vacanța din Turcia: „Mie nu îmi plac!

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Renumita soprană Iana Novac, care face parte și din trupa A.S.I.A., a reușit să își ia cu greu o săptămână de vacanță și să plece împreună cu familia în Turcia.

După o oprire la Istanbul, unul dintre orașele ei preferate, Iana a ajuns în Antalya iar copiii ei, Alexandru (3 ani) și Erika Maria Dobrotă (10 ani) sunt în culmea fericirii. Stau toată ziua în apă și la topogane și se înfruptă din toate dulciurile turcești care fac parte din meniul de la ultra all inclusive. Iana Novac a avut până acum un an plin și o mai așteaptă și alte proiecte frumoase și evenimente așa că i-a fost greu să poată găsi acum câteva date libere pentru a pleca în vacanță.  Revine în țară pe 4 august, iar pe 5 are deja un frumos eveniment alături de mai mulți colegi de breaslă și de Maestrul Eugen Doga, foarte drag sufletului ei.

„Suntem în Turcia unde mă relaxez înainte de un an plin de concerte. Copiii, Alexandru și Erika, sunt cei mai fericiți. Stau numai în apă și se înțeleg perfect, chiar dacă acasă se mai hârjonesc din când în când”, ne-a mărturisit îndrăgita soprană.

Cum își menține silueta în vacanță

Atunci când vine vorba de corpul ei, Iana Novac este foarte strictă. Are mereu grijă cu alimentația, merge la diverse tratamente corporale și de înfrumusețare și reușește să își mențină poftele în frâu și talia trasă prin inel. Așa că tentația de a mânca mai multe de obicei în vacanță din Turcia, unde, de regulă, toată lumea face excese pentru că are de toate și se poate răsfață din plin, nu reprezintă o regulă pentru artistă.

„Ăștia mici rad dulciurile, dar mie nu îmi plac! E adevărat că gust din baclavale, dar mie nu îmi plac dulciurile, prefer în schimb să beau un cappuccino. Atunci când merg în Turcia ador vinetele pregătite în toate formele și de obicei prefer mâncare sărată-picantă. Nu fac excese și nu mănânc mult. Dacă mi-e poftă de ceva anume mai gust dar de obicei reușesc să mă mențin și să nu îmi fac de cap”, ne-a spus Iana Novac.

Cântă cu A.S.I.A. doar la evenimente de top

Anul acesta trupa A.S.I.A. s-a reunit și se bucură de un mega succes. Anca Neacșu (44 ani), Sorana Darclee Mohamad (40 ani), Iana Novac (39 ani) și Anemona Niculescu (43 ani)  și-au propus să cânte doar la evenimentele mari. Au făcut senzație pe scena de la Nostalgia și Electric Castle iar pe data de 9 septembrie vor fi prezente la evenimentul  Forza Zu, care se va desfășura la Brașov și este cel mai mare festival al hiturilor românești, iar artiști ca Puya, Carla’s Dreams, Delia, Andra, Holograf, Connect-R și mulți alții vor încălzi atmosfera.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
brooks nader sports illustrated profimedia jpg
jennifer lopez ben affleck profimedia jpg
ela craciun 3 jpg
Ramona Badescu jpg
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net