Ce pensie primește, de fapt, Nadia Comăneci. Cea mai bună gimnastă din lume încasează mai puțin decât o altă sportivă renumită
Nadia Comăneci (62 de ani) este una dintre personalitățile cu care țara noastră se poate mândri în adevăratul sens al cuvântului. Ne-a făcut cunoscuți peste hotare și ne-a adus mari realizări pe plan sportiv, motiv pentru care fanii se întreabă ce pensie primește acum pentru toate acestea.
Ce pensie are Nadia Comăneci
Nadia Comăneci a fost prima sportivă care a reușit să obțină nota 10 pentru un exercițiu desfășurat la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976. După ani de muncă și de performanțe uriașe în sport, aceasta este recompensată lunar cu o pensie în valoare de 13.149 de lei. Comparativ cu cea a canotoarei Veronicha Cochelea, care primește 15.080 lei, gimnasta încasează mai puțin.
Nadia Comăneci a plecat din Onești, orașul natal și și-a construit o nouă viață în Statele Unite ale Americii. Părinții ei erau despărțiți la acea vreme, mai exact în anii 1970.
„Nu mi-a picat deloc bine să aflu că părinții mei se despart, dar am înțeles că e mai bine așa”, a declarat ea pentru Revista Tango.
Și nu doar asta a fost singura problemă a Nadiei Comăneci. Gimnasta a trecut prin lucruri și mai grele, după ce tatăl ei, care era gospodar, s-a stins din viață în 2012, la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală. Bărbatul suferea de ciroză și fusese internat după ce a făcut o hemoragie digestivă. Din păcate, nu a durat mult până când a pierdut lupta cu viața.
Nadia Comăneci, cea mai bună gimnastă din toate timpurile
Nadia Comăneci a câștigat 5 medalii olimpice de aur, de-a lungul carierei sale. Aceasta este considerată una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX, dar și una dintre cele mai bune gimnaste ale tuturor timpurilor, la nivel mondial. „Zeița de la Montreal” , așa cum a fost supranumită, a făcut istorie pe întreg mapamondul.
Nadia este primul sportiv român, care a fost inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame. Avea 14 ani când a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară și a atins succesul odată cu experiența. A câștigat distincția „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă, care a reușit să obțină acest titlu.