Ce relație specială are Oana Mizil cu fiica sa! Cât de bine se completează și se ajută amândouă
Oana Mizil (47 de ani) are pe cine se baza în viață după separarea oficială de Marian Vanghelie, bărbatul cu care s-a iubit mai bine de zece ani și cu care are o fetiță împreună, pe Maria. Contactată de Click!, afacerista ne-a dezvăluit cât de mult o ajută, dar și cât de implicată este puștoaica sa în activitățile de zi cu zi în ceea ce privește lumea afacerilor.
„Lucrăm și astăzi chiar dacă este zi liberă de la stat. Încă de la prima oră m-am trezit și am făcut o oră de kickboxing și acum la muncă. Maria merge și ea cu mine, peste tot suntem împreună, suntem de nedespărțit. Am fost zilele trecute, în Italia, la un târg special unde puteam găsi utilaje pentru afacerile noastre. Am mers în acea zi împreună 11.000 de pași și micuța nu a zis nimic la finalul zilei. Ba din contră, îmi spunea <mama ne trebuie utilajul ăsta și de ăsta avem nevoie>. Este foarte atentă și implicată”, a declarat Oana Mizil.
Fiica Oanei Mizil, ambițioasă
Afacerista ne-a mai mărturisit că părinții săi acum sunt modelul său în ceea ce privește educația fiicei sale:
„Astăzi merge și ea cu mine la birou. Îi arăt și o învăț de toate, așa cum m-au învățat părinții mei pe mine. Eu la vârsta de 15 ani lucram pe partea de secretariat după care pe partea de depozit. Să știu de toate în viață. Asta și-au dorit părinții mei pentru mine și asta fac și eu pentru Maria”.
Click! spune
Oana Mizil și Marian Vanghelie s-au despărțit în urmă cu mai bine de un an, chiar dacă au un copil împreună. Cei doi nu se află la prima lor separare. În anul 2015, fostul primar al Sectorului 5 s-ar fi întors la prima lui soție pentru o perioadă de timp, după care s-a împăcat iar cu Oana. Însă, chiar și așa, în cei zece ani de relație de iubire, în care au existat urcușuri și coborâșuri, în toată această perioadă, afacerista și-a susținut necondiționat partenerul de viață.