Corina Caragea intră în bucătăria „MasterChef România”. Cu cine va face echipă?
De Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, telespectatorii o vor putea urmări pe Corina Caragea într-o ipostază complet neașteptată, departe de pupitrul Știrilor din Sport de la PRO TV.

Vedeta a anunțat în mediul online că va concura în cadrul show-ului culinar MasterChef România, unde a făcut echipă cu îndrăgita interpretă de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița.
Corina Caragea, echipă de senzație cu Matilda Pascal Cojocărița la MasterChef
Într-o postare savuroasă, Corina Caragea a povestit cum a decurs aventura ei printre cratițe și tigăi, glumind pe seama abilităților sale culinare și lăsând în suspans verdictul juraților, dar și întrebarea dacă a reușit sau nu să pună mâna pe trofeu:
„Pe 1 decembrie mă vedeți unde nu m-aș fi văzut eu vreodată – concurând la show-ul MasterChef România. Știam că îmi place și mă super pricep... să mănânc! Am aflat că... s-a golit cu viteza luminii farfuria pregătită de noi. Am făcut echipă cu Matilda Pascal Cojocărița. Cum au reacționat chefii la degustare? Vedeți pe 1 decembrie. Nimeni nu a fost rănit, iar bucătăria nu a luat foc. E deja un câștig! Am câștigat și marele premiu? Ne-am super distrat, am dansat și, desigur, am mâncat cât pentru un an”, a transmis Corina Caragea.
Până la ediția specială din 1 decembrie, prezentatoarea le-a dat întâlnire fanilor tot pe micile ecrane, în locul ei consacrat: „Altfel, vă aștept și la Știrile din Sport în acest weekend”, a adăugat vedeta.
Experiența din New York: „E orașul cu care am o relație de love & hate”
Cunoscută pentru pasiunea sa pentru călătorii, prezentatoarea de la PRO TV a vorbit și despre legătura specială pe care o are cu metropola americană New York. Deși nu se află la prima vizită și a explorat orașul în toate cele patru anotimpuri descoperind de fiecare dată o altă față a lui, Corina Caragea mărturisește că energia locului, clădirile uriașe și atmosfera de pe marile bulevarde continuă să o impresioneze:
„New York e orașul cu care am o relație de love & hate. Am fost de multe ori, l-am văzut în toate anotimpul și încă reușește să mă surprindă. Mă fascinează mozaicul cultural, contrastele lui, străzile care sunt adevărate scene, competitivitatea, zgârie-norii care mă fac să mă simt atât de mică și spectacolele de pe Broadway care mă lasă fără cuvinte”, a povestit Corina Caragea.



































