Cum se simte Alina Sorescu la 38 de ani și cum și-a sărbătorit ziua de naștere artista: „Dorința pe care mi-am pus-o este...”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Alina Sorescu a împlinit 38 de ani pe 14 iulie, așa că a sărbătorit în compania fetițelor sale pe care le iubește nespus, Carolina (10 ani) și Raisa (8 ani).

Artista a fost copleșită de urări și mesaje de "La mulți ani", a primit multe cadouri, însă cea mai fericită a fost pentru că aniversarea aceasta a prins-o lângă copilele ei, iar cea mai mare dorință pe care cântăreața și-a pus-o acum, la ceas aniversar, a fost că, atât ea, cât și fetele sale, să aibă parte de liniște și de o viață frumoasă împreună.

„Am împlinit 38 de ani și am sărbătorit alături de cele mai dragi persoane din viața mea. Au fost și fetele cu mine, după ce au petrecut primele 2 săptămâni din iulie cu tatăl lor, conform programului stabilit de ordonanța președințială. Am petrecut într-un loc minunat lângă pădure, am primit cadouri frumoase, multe flori și am avut un tort superb. Dorința pe care mi-am pus-o este ca eu și fetele să avem parte de liniște", ne-a povestit Alina Sorescu, pentru Click!

Își petrece vacanța de vară alături de fetițele ei

Alina Sorescu va avea parte de acum încolo de zile senine și frumoase petrecute în compania celor două fetițe pe care le are cu designerul Alexandru Ciucu, Raisa și Carolina, cărora le va dedica vacanța de vară.

„Vara le dau vacanță picilor și îmi petrec toată această perioadă cu fetele. Sunt fericită că avem vacanță deodată și că îmi pot face programul în funcție de ele. Vom merge în mai multe locuri, și la munte, și la mare. Revin din toamnă cu forțe proaspete, proiecte și melodii la care lucrez, precum și cu înscrieri pentru pici noi în trupa mea", ne-a asigură Alina Sorescu.

Se pare că ea și fostul ei soț, Alexandru Ciucu, respectă programul impus de ordonanța președințială dată de judecători până la finalizarea procesului.  Ei nu ajung la un numitor comun pentru că Alexandru Ciucu cere în continuare ca fetițele să locuiască o săptămână la Alina și o săptămână la el, în timp ce artista solicită un program stabilit obișnuit în situația de divorț, cu două weekenduri pe lună și vacanțele la jumătate.

Așa cum a spus într-un interviu la un post TV, Alexandru Ciucu s-a bucurat de prezența fetelor pe care le are cu Alina Sorescu timp de două săptămâni la începutul lunii iulie, și vor urma apoi încă două săptămâni la începutul lunii august.

Alina Sorescu radiază! I-am aflat secretul!

De ceva timp încoace, Alina Sorescu arată mai bine ca oricând! Care este însă secretul artistei pentru starea de bine pe care o emană și  cum se întreține pe timp de vară, vedeta ne-a povestit pentru Click!

„Multă lume îmi scrie că radiez. Fetele și activitatea mea profesională îmi dau puterea să fiu în cea mai bună formă a mea. Mă bucur că îmi sunt tot mai apreciate melodiile, videoclipurile, aparițiile în emisiuni, show-urile, comunitatea din social media și sunt mândră de nivelul la care am ajuns, atât cu picii, cât și singură. Am ajuns la performanță de a fi în Top 3 TIKTOK România, să am piese virale și am multe proiecte la care lucrez pentru toamnă.

Nu țin dietă, încerc să am un stil de viață echilibrat și să nu fac excese. Vara sunt maaaare consumatoare de pepene", ni s-a confesat Alina Sorescu, al cărei divorț de Alexanru Ciucu pare că nu se va încheia prea curând, existând încă între ei  discuții legate de programul copiilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate și William în 2022 la Royal Charity Polo Cup, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristina mare jpg
Ozana Barabancea, o femeie fericită
Banner Titi Aur
heidi klum profimedia jpg
sofia  vergara emmy 2024 gettyimages jpg
florin piersic david popovici colaj click jpg
banner Iulian Lemnaru
image
actualitate.net
image
actualitate.net