Deea Maxer, o mămică de nota zece. Cum se comportă, în realitate, cu fiica sa

Divorțul tacit dintre Deea (33 de ani) și Dinu Maxer (50 de ani), în primăvara anului trecut, a luat prin surprindere pe toată lumea! Cei doi s-au iubit timp de 18 ani dintre care 14 ani au fost căsătoriți. Astfel că după separarea definitivă, atât fizică cât și în acte, fiecare și-a refăcut viața personală, iar copiii au ales să îi „împartă”: Andreas să locuiască cu tatăl său iar Maysa cu Deea.

În una dintre cele mai recente postări de pe contul de socializare al Deei Maxer putem vedea cât de grijulie este vedeta cu fiica sa înainte de a o duce la grădiniță. În filmulețul postat putem vedea cum aceasta îi aranjează părul pentru a avea o coafură fresh pe timpul zilei la grădi. Ba mai mult, îi respectă și dorințele culinare având în vedere că prichindica și-a dorit foarte mult să mănânce, încă de la prima oră a dimineții, lapte cu cereale.

Criticată că își neglijează copiii

În vara anului trecut, Deea Maxer împreună cu actualul său partener de viață, Robert Drîlea a ales să plece în concediu, în Grecia, pentru a se relaxa...fără copii. Astfel, că prichindeii au rămas în grija lui Dinu Maxer, lucru care i-a făcut pe internauți să o catalogheze pe brunetă ca fiind o mamă care se gândește doar la ea.

„Mama e în călduri. Oricâte scuze i-ai căuta”,  „Un TATĂ excepțional… mama, care spunea că-i iubește, unde este? Este foarte îndrăgostită, a uitat de copii?!”,   „Mama are treabă cu noul iubit, este îndrăgostită”, „Felicitări! Sunteți minunați! Ești un exemplu de tată! Din păcate, ea a ales să salveze viața individului, să-l facă mai bun, cum spune sărăcuțul, cu prețul distrugerii sufletelor nevinovate. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe tine si puii tăi!”, acestea sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți pe paginile de socializare a celor doi.

Click! spune

Deea și Dinu Maxer au doi copii împreună. Sursă: Facebook
Deea și Dinu Maxer au doi copii împreună. Sursă: Facebook

Dinu și Deea Maxer au divorțat la finalul lunii martie 2023, însă în prezent au rămas în relații de amiciție de dragul celor doi copii pe care îi au împreună: Andreas, în vârstă de 11 ani, și Maysa, în vârstă de 3 ani. Cei doi foști soți locuiesc în același bloc, însă la etaje diferite, Deea la etajul doi, iar Dinu la etajul cinci. Fiecare are în grijă câte un copil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net