Delia și-a lansat noul album în cadrul unui eveniment unic în România. Cât a costat un bilet

Delia (41 de ani) și-a lansat ieri cu mare fast albumul „Flex”, în maniera unică cu care artista ne-a obișnuit de atâta timp.

A fost "pur și simplu la un alt nivel", exact așa cum a notat și Mihai Morar care a fost prezent la primul eveniment al artistei pentru că ieri Delia a susținut două concerte în cadrul unei locații absolut futuriste, într-un spaţiu imersiv, care a reprezentat-o pe artistă exact așa cum este ea: unică și inegalabilă.

Omul de radio Mihai Morar a numit-o de altfel pe Delia "Sherifa la Muzică".

Pe 21 noiembrie, Delia și-a prezentat live noul său album în cadrul unui eveniment special organizat la Mina Museum, primul spaţiu imersiv din România şi cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est. Inovativă, cameleonică și mereu cu un pas în fața trendurilor, Delia este practic primul artist din România care organizează un astfel de eveniment în care elemente din artă digitală s-au unit perfect cu muzica, scenografia și au creat un spațiu versatil care i-a  introdus pe fanii vedetei în Universul său creativ și plin de surprize. Nu au lipsit nici invitații speciali printre care Connect-R, NANE, HVNDS și Oana Matache, sora artistei, precum și Antonia, Nelu Vlad de la Azur și mulți alții. Ca de fiecare dată Delia a făcut super show și a marturisit pe scenă, în fața tuturor, că este copleșită de emoții.

”Finallyy, pot să flexez…cu albumul ”FLEX”. Am așteptat mult lansarea albumul și în sfârșit se întâmplă. Enjoy și ne vedem pe 21 noiembrie la Mina Museum să ne bucurăm de ”Flex” live”, a spus Delia.

Biletele pentru un astfel de eveniment unic semnat Delia au fost scoase la vânzare la prețul de 490 de lei.

Din momentul în care a apărut pe scenă în ținutele sale care fac furori, Delia a atras atenția atât din punctul de vedere al vestimentației cât și al show-ului pe care l-a pregătit.

La evenimentul de la Mina Museum, albumul „Flex” a fost disponibil în premieră în format fizic CD și vinyl.

A lansat 13 piese care au pus fanii pe jar

Delia a prezentat albumul ”Flex”, o incursiune de 13 piese în universul complex al artistei

Așteptarea a luat astfel sfârșit și fanii Deliei se pot bucura deja de ieri de noul album ”Flex” pe magazinele digitale.

Tracklist-ul noului material muzical al artistei include 13 piese, după cum urmează: ”Gustul care te fură”, ”OTZL GLTZ”, ”Lololo”, ”Sirena Apelor”, ”Nu pot”, ”Flex”, precum și colaborările cu HVNDS pentru ”SKNDL”, ”Tot ce vrei” cu Adrian Despot”, ”Jimmy Samurai” cu Oana Matache, ”eRAI” cu Antonia, ”Fără Te merau” cu Connect-R, ”Cum am știut” cu Killa Fonic și ”Cum era” cu NANE.

Piesele de pe album au fost compuse de Delia și produse de Alex Cotoi.

Artista a avut un an plin

Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri compuse de ea însăși, Delia este constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale prin zeci de hit-uri lansate în peste 20 de ani de activitate. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold-out de la Sala Palatului: “Deliria”, “Psihedelia”, “Acadelia”, show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: ”Cum era” și ”Rockadelia” sau evenimentul excusivist “Delia’s Winter Wonderland” de la Teatrul Național din București prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei. 

Delia marchează un an plin din punct de vedere muzical, cu piese și colaborări care au cucerit publicul din România, printre care ”Fără Te Merau” cu Connect-R, ”Lololo”, ”Sirena Apelor” și ”SKNDL” alături de HVNDS.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
banner gabriela cristea lena enache png
de niro trump jpg
Medalioane de miel cu roşii a la Chef Jakob Hausmann
maia morgenstern colaj facebook jpg
anisia gafton colaj facebook jpg
banner delia png
oana si mioara roman colaj instagram jpg
banner înviere png
image
actualitate.net
image
actualitate.net