Emily Burghelea a primit o cadă plină cu flori de ziua ei! Cum au surprins-o soțul și prietenii: „A fost fabulos!”
La 28 de ani, Emily Burghelea a trăit pentru prima dată în viață bucuria unei petreceri surpriză! Iată cum au răsfățat-o soțul și prietenii, de ziua ei.
La o zi după ce s-a întors din pelerinajul la Sfântul Nectarie de Eghina, Emily Burghelea a fost sărbătorită de familie, dar și de prieteni de ziua ei.
„Am început 28 cu dreptul și cu o petrecere fabuloasă”
Blonda a împlinit 28 de ani, iar soțul a pus la cale o petrecere surpriză de toată frumusețea, prima din viața ei. Emily ne-a povestit, cu lux de amănunte, cum au decurs ostilitățile de ziua ei și cum a păcălit-o soțul Andrei că merg la o cină romantică.
„Ziua mea a fost plină de surprize și, deși eu nu am organizat absolut nimic special, s-a dovedit a fi cea mai frumoasă zi de până acum. Am început 28 cu dreptul și sunt foarte recunoscătoare pentru toți oamenii minunați din viața mea, fără de care nimic nu ar fi fost la fel.
Prima parte a zilei am petrecut-o în familie, cu Andrei și cu cei mici, am suflat în lumânări de la prima ora și în casă a fost atmosferă de sărbătoare din primele clipe ale dimineții.
Soțul meu profită de orice ocazie să-mi arate cât de mult mă iubește și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru omul bun pe care mi l-a dat.
De ziua mea surprizele s-au ținut lanț și au început chiar de la 00.00 când cerul s-a umplut de artificii și în casă a apărut un buchet uriaș de flori. Andrei a făcut tot ce a putut să am o zi plină de bucurie și a reușit! Cadoul mi l-a luat cu mult înainte, dar asta nu l-a oprit să-mi facă mici bucurii pe tot parcursul zilei.
Și surprizele au continuat! Pe la 10.30 dimineața prietenii de la <<Vorbește Lumea>> m-au luat prin surprindere si au intrat LIVE la mine în casă cu un buchet mare de flori și un tort genial.
Am ieșit apoi cu Andrei la prânz, apoi am luat copiii de la grădiniță, am sărbătorit acasă cu socrii, i-am lăsat pe cei mici cu ei și am plecat spre o <<cină romantică>> ce s-a dovedit a fi o petrecere surpriză organizată de prietenii și de colegii mei, pe care îi iubesc din toată inima. Toți au complotat să-mi facă această surpriză și s-au ocupat de tot, până la cel mai mic detaliu. A fost fabulos!
La 28 de ani, tot ce îmi doresc este să ne dea Dumnezeu sănătate și viață lungă, fericită până la adânci bătrâneți”, a mărturisit vedeta, în exclusivitate pentru Click!

Ce cadouri a primit?
Petrecerea a fost una de pomină, iar când s-a întors acasă Emily a umplut toată casa cu buchete de flori.
„Am primit cele mai frumoase cadouri, torturi și o cadă plină cu flori! Dincolo de orice lucru material, contează atenția, iubirea, grija. De ziua mea m-am simțit cea mai iubită și asta datorită oamenilor dragi care au fost alături de mine”, a mai spus Emily, pentru Click!




































