Florin Piersic, mesaj categoric pentru George Burcea, după ce a aflat că îl joacă pe Alexandru Ioan Cuza într-o nouă producție: „Să vorbească cu mine”
George Burcea urmează să îl interpreteze pe Alexandru Ioan Cuza, într-o nouă producție despre viața acestuia. Florin Piersic, care, cu mult timp în urmă, a interpretat același rol, i-a dat un sfat actorului și a vorbit și despre ce l-a nemulțumit în filmul în care a jucat el.
Potrivit informațiilor de la Fanatik, George Burcea urmează să îl joace pe Alexandru Ioan Cuza, într-o nouă producție. Actorul român a mărturist că este entuziasmat de această oportunitate, iar Florin Piersic, care a interpretat aceast rol în filmul „Rug și Flacără” (1979), i-a dat câteva sfaturi.
„Ca să îl joace cât mai credibil, îl sfătuiesc în primul rând să citească despre Cuza cum am făcut și eu și ar fi foarte bine ca persoana care îl va machia pe el și îl va îmbrăca să caute să fie cât mai aproape de felul de a fi al lui Alexandru Ioan Cuza, dar citind despre el va afla mai multe. Cel mai bine știi ce să facă? Să vorbească cu mine, așa să-i spui”, a spus Florin Piersic, conform sursei citate.
Florin Piersic a interpretat rolul lui Alexandru Ioan Cuza
De asemenea, legendarul actor român a mărturisit că a fost indispus de faptul că vocea sa nu apare în filmul în care a jucat rolul lui Cuza. Acesta a spus că vocea folosită nici măcar nu seamănă cu modul în care vorbește el.
„Fără să fiu eu anunțat… Probabil eram eu foarte ocupat și multă lume credea că nu poate să pună mâna pe mine, ceea ce era o greșeală, e că în locul meu, în personaj, că atunci așa se făcea, se filma și după aceea venea vocea ta…
Tu vorbeai ce ai vorbit pe ecran… Ei au pus o altă voce. Au pus o voce care nu e a mea. Nu seamănă cu mine. Nu seamănă cu felul meu de a vorbi și de a pune punct sau virgulă”, a mărturisit Florin Piersic.
Actorul a observat problema atunci când a văzut filmul la televizor și nu și-a recunoscut vocea.