Drama neșiută a lui Iustin Călin, concurent «Românii au talent»! Îți dau lacrimile dacă îi citești povestea
Simpaticul solitst care a participat la Pro TV la "Românii au talent" și i-a cucerit pe jurați cu talentele sale, respectiv vocea și cântatul la pian, are o poveste de viață de film. Iustin Călin a cucerit o lume întreagă cu povestea lui, dar încă mai are multe de spus, iar noi l-am descusut pentru cititorii Click!
- Click!: Cum a fost experiența de la "Românii au talent"?
Iustin Călin: Pentru mine a fost o experiență inedită, în care mi-am pus sufletul pe tavă pentru a oferi celorlalți emoția pe care o am, pe care îmi doresc să o transmit. Am pus toate trăirile mele, bucuriile și tristețile, le-am pus pe toate în acea piesă. Participarea a fost și încoronarea muncii mele, sacrificiului pe care l-am depus în acești ani pentru a ajunge cineva.
Sigur că drumul este încă lung, iar o vorbă care îmi place mult spune că ”Drumul este mai bogat decât destinația”. Cred pe parcursul acestui drum îmi pot îmbunătăți atât calitățile artistice, cât și sufletul, emoțiile pe care le trăiesc. Românii au talent a fost o experiență în care am retrăit emoția la maxim, în care am reușit să fiu eu. Acolo am fost eu. Mă bucur că am avut un impact atât de mare asupra publicului, văzând numărul de vizualizări, dar și mesajele pe care le-am primit.
Chiar dacă nu le folosesc pentru a-mi hrăni ego-ul, mă încurajează și îmi spun că mesajul meu a ajuns acolo unde mi-am propus, la sufletele oamenilor. În acest timp greu pe care-l trăim cu toții, mi-a dat un impuls mie și vieții mele. Sunt foarte recunoscător pentru ceea ce am trăit pe scenă.
- Ce legătură ai cu biserica? Cânți în biserică?
Cu Biserica am o legătură încă de mic copil. Măicuța care m-a crescut mă ducea în față lângă persoana care cânta la orgă. Eram foarte aproape de muzică. Acolo m-am format ca om. Am cântat în Biserică de când eram mic. M-am regăsit în cântecele bisericești. Mi-am dorit să fiu ca dascălul care cânta la orgă, eram fascinat de toate melodiile pe care le ascultam. Este locul în care, așa cum omul își educă mintea în școală, simt că se educă sufletul.
Faptul că de mic copil am avut o legătură strânsă cu Biserica m-a ajutat să fiu un om mai apropiat de Dumnezeu, mai apropiat de iubire... de iubirea aproapelui. Când merg la Biserică, încerc să mă schimb pe mine sau trăirile mele într-un mod drept, corect, după cum spune Dumnezeu. Să le schimb în iubire, în dragostea față de aproape, în a fi atent la celălalt, la cei care au nevoie de atenție sau iubire.
Există o garanție că aceste lucruri nu s-au schimbat de peste 2000 de ani. Că iubirea pe care o propovăduiește Iisus Hristos este una dreaptă. Pentru mine, Biserica a reprezentat un refugiu sufletesc. Cânt și acum în Biserică, acum conduc circa trei coruri. În Timișoara sunt 7 biserici, cânt la 5 dintre ele. Am un cor de tineri pe care l-am format și pe care l-am dirijat, are deja cam 30 de membrii. În fiecare Duminică, dar și în timpul săptămânii, ne adunăm și cântăm. Mă bucur să-l slăvesc pe Dumnezeu cântând.
- Când ai început să cânți?
Eu am început să cânt când Măicuța care m-a crescut, m-a dus la Clubul Elevilor. Eram clasa a 2-a, aveam în jur de 9 ani și am început a cânta la chitară. Eram fascinat, mă surprindea că prin muzică mă redescopeream de fiecare dată. Am început să ascult piesele din Biserică și le reproduceam la orgă. Apoi am început să particip la Corurile de Copii ale Bisericii și să fiu tot mai implicat în activități muzicale. Nu mă gândeam, încă, că voi urma această cale.
Am început să studiez la Liceul de Artă, secția Canto, în clasa a 12-a am luat premiul național, am fost al 3-lea pe țară la canto, am luat Bursă de Olimpic, așa am ajuns la Timișoara. De la 8 – 9 ani cânt și s-a deschis un drum... care a devenit o poveste, o ascensiune spre ceea ce fac acum. Un drum care nu a fost ușor, care a implicat multe sacrificii, multe renunțări (deseori colegii mei mergeau în Club în weekend, iar eu mergeam să dirijez Corul la Biserică).
- Cine te-a ajutat, cel mai mult, în viață până acum?
Cred că Dumnezeu lucrează prin oameni... de fapt, sunt convins. În viață, m-au ajutat foarte multe persoane, au fost unele care au intrat în viața mea când aveam, cu adevărat, nevoie. Am întâlnit și oameni care nu m-au susținut, nu au crezut în mine. Care mi-au zis că nu o să vină nimeni la spectacolul meu, am fost deseori descurajat. Important a fost că au existat persoane care mi-au oferit șansa de a merge mai departe.
A fost Măicuța despre care v-am spus, apoi la Slănic o altă Măicuță, care s-a născut în aceeași zi cu mama mea, care efectiv m-a luat și m-a crescut ca pe copilul ei. Aproape că-mi făcea toate mofturile, nu mi-a lipsit nimic. Are 82 de ani, dar este foarte sprintenă și optimistă. Când o sun, mă încarc cu energia ei. M-a ajutat să nu simt lipsa iubirii, a afecțiunii, a grijei părintești.
Am ajuns la centru la Onești, unde a fost foarte greu, a fost o perioadă în care am fost descurajat din cauza bullying-ului. Dar a fost un psiholog cu care puteam vorbi deschis care m-a ajutat să fac ceva cu viața mea, el credea în mine. A fost greu pentru că am trecut prin lucruri pe care mi-e greu să le povestesc. În clasa a 12-a, nașa mea de botez a reluat legăturile cu mine. De atunci, ea a devenit Îngerul meu păzitor, o persoană care a fost mereu acolo. Mi-a fost sprijin, m-a ajutat și sunt foarte bucuros și recunoscător că este ea și că a avut grijă să-nu mi lipsească nimic. Sunt recunoscător că mereu a fost o persoană care m-a ajutat.
- Ai pe cineva aproape?
Am pe cineva aproape, chiar în acest moment pe nașa mea. Chiar dacă nu fizic, cu ea vorbesc foarte des și mă susține, mă ascultă, este acolo pentru mine, empatizează cu mine. Am și o persoană la care țin de ceva timp, o fată care mi-e foarte dragă și care mă face să fiu fericit. Există o multitudine de oameni care țin mult la mine și mă încarcă. Faptul că reușesc să ajung la sufletele oamenilor deoarece iubesc să fiu în apropierea lor.
- Ce faci în timpul liber?
Pentru mine, timpul liber înseamnă să stau întins în pat și să mă uit la seriale încontinuu pe toate platformele online! Îmi place foarte mult lumea filmului, probabil o dorință majoră ar fi să am un rol la un moment dat. Iubesc lumea cinematografului, trăiesc intens acest lucru, ca și cum aș citi o carte. Sunt foarte pasionat de fotbal, țin cu echipa Juventus încă din anul 2007.
Îmi place să mă uit, dar să și joc fotbal. Îmi place să compun piese, mai ales pentru persoanele la care țin și să-mi pun tot sufletul acolo. Poate treptat voi fi auzit și de o casă de producție. Mi-aș dori să pot face ceva cu melodiile mele. Mă informez și despre locurile în care aș putea ajunge, îmi place mult să călătoresc. Cred că o concluzie ar fi... Îmi place să fiu OM printre OAMENI.
- Ce îți mai place în afară de muzică?
În afară de muzică, îmi plac, după cum spuneam deja, fotbalul, filmele. Dar și lucrurile baroce, precum castelele. Cam tot ce înseamnă lumea filmului, a basmelor J. Uneori mă și gândesc că viața mea seamănă cu o poveste frumoasă, așa cum vedem mereu: încep binișor, apoi vine acțiunea – bine/rău... dar finalul e fericit. Iar asta mă face bucuros.
Îmi place să petrec timp cu oamenii, să gătesc, să caut diverse rețete pe internet și să le încerc. Sunt pasionat de emisiunile de gătit, precum MasterChef. Îmi place fine dining-ul, atenția la detalii. Asta se aplică și în muzică: să caut ceea ce face diferența. Voci sunt multe bune, dar scopul artistului e să ajungă la sufletul omului. Pentru ei cântăm, iar dacă mesajul ajunge, atunci câștigăm o apreciere sau poate o admirație.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!
