Larisa Drăgulescu, o nouă intervenție chirurgicală pentru fiica ei, Beatrice: „Totul a decurs minunat"”
Larisa Drăgulescu (43 de ani) este o mamă fericită. Fiica ei, Beatrice, care are 20 de ani, este internată cum la spitalul Marie Curie din București, acolo unde a suferit cea de-a șaptea operație. Au fost, de fapt, trei intervenții chirurgicale realizate sub aceeași anestezie, după cum a precizat mama ei, Larisa Drăgulescu.






Încă de la naștere fiica Larisei și a lui Marian Drăgulescu a fost diagnosticată cu hipoacuzie bilaterală profundă și s-a confruntat cu diverse probleme de sănătate.
„Totul a decurs minunat"
Atunci când a fost operată a șasea oară, lui Beatrice Drăgulescu i-a apărut o tumoare benignă, în urmă cărei i-au fost înlăturate atunci toate organele urechii interne. Acum a urmat a șaptea intervenție chirurgicală, care a fost un real succes.
„Cea de-a șaptea intervenție chirurgicală a cuprins astăzi sub aceeași anestezie, în fapt 3 intervenții medicale în același timp. Scoaterea implantului cohlear, pe care îl purta de 17 ani, înlăturarea Cholesteatomului și Implantarea noului Implant Cohlear Med-El. Totul a decurs minunat, așa cum ne-am rugat la Dumnezeu! Mulțumesc din suflet Anca Modan pentru fiecare secundă în care ne-a fost alături în toți acești 17 ani. Mulțumesc, de asemenea, pentru sprijin în aceste demersuri împreună cu reglajele auditive, domnului Dr. Inginer Antonius Stanciu, care din păcate nu se mai află printre noi însă de undeva de sus veghează asupra noastră.
Din fericire avem în jurul nostru multe, multe persoane care ne-au fost alături îndeaproape. Nu am cuvinte suficiente pentru cât de mult le mulțumesc tuturor!!”, a fost mesajul transmis de Larisa Drăgulescu de pe patul de spital, de lângă fiica ei. Fosta soție a lui Marian Drăgulescu i-a stat mereu alături fiicei sale și s-a luptat mereu pentru sănătatea ei iar acum are sorți de izbândă.
Are un salon de beauty la care a implicat-o și pe fiica ei
Pe plan financiar, Larisa Drăgulescu o duce bine. De ceva timp, pe lângă banii pe care îi câștigă din OnlyFans, Larisa Drăgulescu a investit și în propriul salon de frumusețe la care și-a angajat și fiica, pe Beatrice, care realizează servicii de make-up și body-painting.
Larisa Drăgulescu are o avere estimată la 2 milioane de euro, bani pe care i-a strâns de-a lungul timpului, di diverse activități, și a declarat că cei trei copii ai ei vor fi lipsiți de griji.