Larisa Iordache își dorește încă un copil, dar nu se grăbește să-și mărească familia! Care este motivul
Larisa Iordache se bucură din plin de viața de familie, însă, după o perioadă în care și-a dedicat aproape tot timpul fetiței sale, Amira, fosta mare gimnastă simte nevoia să se pună și pe ea pe primul loc.
Micuța, în vârstă de un an și șapte luni, a început deja grădinița, iar campioana își poate face acum timp și pentru propriile dorințe.
După nașterea prin cezariană, Larisa nu a vrut să forțeze lucrurile și i-a oferit corpului răgazul necesar pentru recuperare. Acum își dorește să mai dea jos câteva kilograme, dar și să se bucure de momente de relaxare, mai ales că are sprijinul soțului, Cristian, și al bunicilor.
„Sunt într-o perioadă în care vreau să mai slăbesc puțin, pentru că i-am oferit timp corpului meu să se refacă după operația de cezariană și cred că acum a venit momentul să fac și eu ceva în plus. Amira a mai crescut puțin, merge și la grădiniță, la bunici, stă cu Cristian și atunci trebuie să mă ocup și eu puțin de mine. Cred că fiecare femeie trebuie să facă acest lucru, pentru că avem nevoie și de timp de recreere”, ne-a declarat Larisa Iordache pentru Click!
Larisa Iordache și Cristian își doresc o familie numeroasă! Când vine al doilea copil?
Deși a mărturisit că visează la o familie cu mai mulți copii, fosta gimnastă nu se grăbește să-i aducă Amirei un frățior sau o surioară. Cei doi soți mai au câteva obiective personale și profesionale de îndeplinit, iar o nouă sarcină va fi primită cu bucurie atunci când va veni momentul potrivit.
„Ne dorim o familie numeroasă, desigur, dar Dumnezeu îți dă atât cât poți duce. Consider că, momentan, trebuie să mai așteptăm puțin. Mai avem câteva planuri pe partea personală și profesională pe care trebuie să le împlinim. Iar când va veni… Doamne ajută! Noi suntem cu brațele deschise și ne vom bucura”, a mai completat Larisa Iordache exclusiv pentru Click!
Până atunci, Amira rămâne centrul universului lor, iar Larisa și Cristian își împart responsabilitățile fără competiție și orgolii, cu bunicii mereu aproape. În plus, fosta campioană își răsfață soțul și cu preparate gătite acasă, musacaua fiind una dintre specialitățile sale!





































