Lori şi Temi, din nou «iubiţi» după 24 de ani
În urmă cu 24 de ani, Loredana Groza şi Aurelian Temişan jucau rolurile principale în comedia „A doua cădere a Constantinopolului”, în regia lui Mircea Mureşan. Acum, cei doi s-au recuplat pentru musical-ul „Mamma Mia!”, care va avea premiera pe 24 mai, la Bucureşti.
Unii dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de la noi, deveniţi între timp şi actori, dar şi vedete de televiziune, au debutat în cinematografie în 1994, în comedia „A doua cădere a Constantinopolului”, în care jucau rolurile principale. Loredana (47 de ani) era Aişe, iar Aurelian Temişan (45 de ani) juca dublu rol, pe cel al gemenilor Bombonel şi Temi, cel din urmă iubindu-se cu personajul solistei.
Filmul a făcut mare vâlvă la vremea respectivă datorită scenelor sexy cu Lori, cu maioul ud, ieşind din mare, în toată splendoarea, dar şi datorită scenelor în care solista şi Temi se sărută cu foc. Au trecut 24 de ani de atunci şi drumurile celor doi s-au reintersectat. De data aceasta, ei vor fi colegi de scenă în „Mamma Mia!”, musical-ul care a cucerit întreaga lume şi care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de ţări. Povestea spusă pe versurile melodiilor trupei ABBA va avea premiera pe 24 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, fiind primul musical de pe Broadway produs aici, 100% independent.
Loredana o va juca pe Donna, care în varianta originală e Meryl Streep. „Sunt fericită să joc în «Mamma Mia!» şi să am un rol atât de complex. Tata mi-a adus prima casetă cu ABBA din Libia, iar profesorul meu de engleză, de la şcoala primară, mă punea să cânt în faţa clasei, şi apoi în faţa întregii şcoli, piesele ABBA!”, spune Loredana, care va cânta alături de o echipă întreagă, dar şi alături de Aurelian Temişan. Acesta îl va interpreta pe Sam, care în varianta de la Hollywood e jucat de Pierce Brosnan. „Mi se pare că mă potrivesc cu acest personaj din toate punctele de vedere. Respectul pentru Măria Sa, Publicul, cât şi pentru legendara trupă ABBA, mă fac să îmi doresc să dau maximum din tot ce am învăţat până acum în acest domeniu”, spune Aurelian.