Mirela Vaida a răbufnit după ce a fost jignită de fani: „Ce e cu răutatea aceasta?” De la ce a pornit totul
Mirela Vaida a reacționat după ce a fost jignită pe rețelele de socializare. Concurenta de la Asia Express le-a prezentat fanilor curtea sa, însă, pe lângă aprecieri, vedeta s-a trezit și cu numeroase comentarii negative.

Ce le transmite Mirela Vaida celor care o jignesc
Printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, prezentatoarea TV le-a atras atenția celor care îi critică fiecare gest și fiecare acțiune. Mai mult, aceasta a adus în discuție și faptul că a fost înjurată pentru parcursul său în competiția Asia Express 2026, acolo unde face echipă cu Oana Tomoiagă.
„Ce e cu răutatea aceasta? Reveniți-vă că vă îmbolnăviți de ficat și nu știți de ce v-ați îmbolnăvit. Mă înjurați cum îmi cresc copiii, cum îmi tund iarba, cum ma joc cu cățeii. Mă înjurați că de ce am făcut nominalizarea cu Maurice. Voi trăiți viața noastră? Știți că spiritul se îmbolnăvește de la încrâncenare și ură. Noi suntem persoane publice și trăim din pasiunea voastră. Cu cât ne urâți mai tare, ne ridicați cota”, a declarat Mirela Vaida, pe Instagram.
Mirela Vaida nu se lasă afectată de comentariile răutăcioase
În continuare, vedeta susține că este o femeie cerebrală, care își urmărește obiectivele și muncește pentru a-și îndeplini dorințele. Aceasta spune că nu se lasă afectată de criticile primite și le transmite celor care o atacă faptul că mesajele lor nu îi schimbă prioritățile.
„Pe noi nu ne interesează, avem copii, trebuie să le facem mâncare, avem teme, probleme de viață, eu mă duc la job în fiecare zi, am o grămadă de subiecte grele la Acces Direct. Credeți că dacă mă luați pe mine cu critică, rezolvați ceva? Nu rezolvați nimic. Eu în viața mea am realizat lucrurile pe care mi le-am propus”, a declarat Mirela Vaida.
Mirela Vaida a rupt legătura cu persoanele care îi făceau rău
Mirela Vaida este tranșantă nu doar cu cei care o critică în mediul online, ci și în relațiile personale. Vedeta a povestit că, de-a lungul timpului, a încercat să îi mulțumească pe toți cei din jur, însă acest lucru a ajuns să o afecteze. În cele din urmă, a înțeles cât de importante sunt limitele și cât de necesar este să se protejeze de oamenii care îi provoacă suferință.
„Mi-am dat seama că, stând să îi ascult pe toți sau încercând să îi mulțumesc pe toți, eram eu mereu cea sacrificat.
Mă consumam, plângeam, eram afectată la modul real. Era toxic tot ceea ce mi se întâmpla mie. Până la un moment dat, am zis: or fi ele rudele mele, mai apropiate sau mai îndepărtate, dar mai bine mă despart, rup legătura, decât să le permit tuturor să intre în viața mea, în casa mea, să fie cei care comentează sau bârfesc. Am avut această problemă și vreau să spun că, până nu pui lucrurile la punct, nu îți stabilești granițe și nu te gândești, în primul rând, la tine și la sănătatea ta, lucrurile nu se rezolvă de la sine. Îi dai unui om un deget și îți ia toată mâna”, declara aceasta în podcastul Ozanei Barabancea.
„Unii oameni nu înțeleg decât dacă pui limite clare”
Pentru a pune capăt relațiilor toxice din viața sa, inclusiv celor cu prieteni sau anumite rude, prezentatoarea a decis să se îndepărteze de persoanele alături de care nu se mai simțea respectată. Mirela Vaida a recunoscut că, multă vreme, a crezut că iertarea și compromisurile pot rezolva orice neînțelegere, însă experiențele prin care a trecut au făcut-o să își schimbe perspectiva.
„Eu întotdeauna am fost o persoană care a crezut că, dacă las de la mine și iert lucrurile, vom rezolva situația, dar nu se rezolvă… Unii oameni nu înțeleg decât dacă pui limite clare și bariere ferme.
Nu e vorba de o singură persoană, dar aș putea spune așa: vechi prieteni din copilărie, poate anumite rude mai îndepărtate. M-am simțit nerespectată. Am simțit că tot ceea ce fac li se cuvine, că nu trebuiau să îmi mulțumească sau să se poarte frumos. Era normal din partea mea să fiu atentă cu toată lumea, dar invers nu se întâmpla… și multe alte lucruri pe care le-am eliminat din viața mea”, a povestit Mirela Vaida.


































