Monica Odagiu, prima apariție după ce a accidentat mortal un om

Monica Odagiu, prima apariție după ce a accidentat mortal un om

Actrița și cântăreața Monica Odagiu și-a dat seama că nu poate sta închisă în casă și să sufere, la nesfârșit, după ce un bărbat i-a sărit în față mașinii și l-a accidentat mortal. Vedeta a publicat un mesaj în care a spus că își reia activitățile.

Monica Odagiu a lovit mortal un pieton
Monica Odagiu a lovit mortal un pieton

După ce în urmă cu câteva săptămâni actrița a lovit un om, care i-a sărit în fața mașinii, iată că, acum, și-a reluat activitățile obișnuite. Zilele trecute, Monica Odagiu, (26 de ani) a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care spune cât de greu îi este în această perioadă. Mărturisește că a avut nevoie de un timp în care să stea departe de întreaga sa activitate.

„Este una dintre cele mai grele perioade trăite de mine până acum și dacă nu aș fi avut alături de mine atât de mulți oameni minunați, cărora le mulțumesc, ar fi fost și mai grea. Am considerat mai mult decât necesară o pauză de la întreaga mea activitate în săptămânile acestea, iar acum, datorită terapiei și susținerii neîncetate, sunt în punctul în care am reușit să mă pun la loc cât să mă pot întoarce pe scenă a ceea ce iubesc, la meseria mea", a scris Monica Odagiu.

Monica Odagiu și-a reluat activitatea / FOTO: Facebook
Monica Odagiu și-a reluat activitatea / FOTO: Facebook

Ei bine, acum vedeta a ieșit la soare, iar împreună cu colegii ei din piesa de teatru „O noapte furtunoasă” au plecat în țară. Iar, la Cluj, ea și colegii ei au avut parte de o super întâlnire cu inegalabilul Florin Piersic. Împreună cu Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică, Ovidiu Cuncea, Adrian Nartea și Cosmin Vijeu au făcut câteva fotografii chiar pe aeroport. Iar Aurelian Temișan a publicat următorul mesaj pe rețelele de socializare:

Florin Piersic alături Monica Davidescu, Monica Odagiu, Aurelian Temișan, Radu Bănică și Adi Nartea
Florin Piersic alături Monica Davidescu, Monica Odagiu, Aurelian Temișan, Radu Bănică și Adi Nartea

„L-am chemat pe Florin Piersic cu puterea gândului și... a venit. Aseară am jucat "O noapte furtunoasă", la Cluj, în sala care îi poartă numele. Publicul a fost pe măsura punerii în scenă a clasicului text, iar la final nu ne mai venea să plecăm datorită aplauzelor insistente ale publicului. Azi, la plecare, în aeroport, ne-am întâlnit cu însuși prietenul nostru, minunatul Florin, cel care, în copilăria mea mă inspiră să fiu lider prin toate acțiunile mele. Mă bucur pentru ce model de Om mi-am ales să am. Florin, îți mulțumesc pentru ce însemni pentru mine. Clujeni, sunteți minunați!” a scris Aurelian Temișan pe Facebook.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Problemele de sănătate cu care s a confruntat Gwyneth Paltrow după ce a băut alcool în fiecare seară, foto Shutterstock jpg
Radu Vâlcan, dezvăluiri despre viața de familie cu Adela Popescu
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
image png
Andreea Bălan, în focurile pregătirilor concertului de pe 1 Martie și a nunții de pe 10 mai
valerie lungu instagram jpg
andreea si victor
Micutzu și Marius Ceaușescu  jpg
image
image