Adevăratul motiv pentru care Sore nu se mărită cu iubitul avocat, nici după 9 ani de relație

Ultima actualizare:

Sunt de aproape 9 ani împreună, au o fetiță superbă și o viață de cuplu discretă. Sore a tras lozul câștigător în ceea ce privește familia, chiar dacă nu a ajuns și în fața altarului cu iubitul ei, avocatul Mircea Julean. Solista a și explicat de ce nu au făcut acest pas. 

Sore și Mircea Julean sunt împreună de aproape 9 ani
Sore și Mircea Julean sunt împreună de aproape 9 ani

Sore Mihalache (32 de ani) este o mamă tânără, așa cum și-a dorit, și o femeie împlinită, chiar dacă pe inelarul ei nu strălucește încă o verighetă. Cererea în căsătorie a avut însă loc, după cum povestește vedeta, tot ea explicând și de ce evenimentul în sine nu se concretizează după atâta vreme.

„Am fost cerută în căsătorie, însă nunta, ca eveniment, nu a fost pe lista noastră de priorități și dintr-o comoditate. Nici eu, nici el nu suntem fanii evenimentului în sine, care este un factor de stres imens pentru miri și ar presupune un număr foarte mare de invitați pe care i-am avut deja la botez, am văzut ce înseamnă asta și cred că atunci ne-am convins amândoi că ne e bine așa cum suntem.

Sinceră să fiu, nici nu am fost genul de fetiță care să își imagineze ziua nunții, nu prea îmi pot explica de ce, probabil de aceea nici nu sufăr pentru că n-am fost mireasă, încă", a declarat Sore, într-un interviu pentru revista VIVA. 

Sore mai spune că cea care le-a făcut cunoștință ei și iubitului ei este nimeni alta decât Alina Erimia, colega ei de breaslă, alături de care a împărțit ani frumoși în proiectul LaLaBand. 

Sore și fiica ei fac reclame împreună

În martie 2016, când avea 26 de ani, Sore a născut o fetiță superbă, pe care ea și iubitul ei au botezat-o Erin. Fosta solistă din trupa LaLa Band este o mamă relaxată, cool, care petrece mult timp cu cea mică.

În ultima vreme, Sore și Erin fac și reclame împreună, la un cunoscut lanț de hypermarket-uri, dar și la diverse produse, pe Instagram, și sunt foarte haioase în filmulețele respective. Micuța a început și școala în septembrie anul trecut, fiind în clasa pregătitoare. "Da, am plâns. Da, mi s-au înmuiat picioarele", spunea Sore în prima zi de școală.

   Puteți urmări știrile Click! și pe Google News!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
brooks nader sports illustrated profimedia jpg
jennifer lopez ben affleck profimedia jpg
ela craciun 3 jpg
Ramona Badescu jpg
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net